S-a încheiat perioada de recepționare a solicitărilor pentru Creditul Agricol de Urgență
Aproximativ 300 de agricultori vor beneficia de Creditul Agricol de Urgență. Dosarele în acest sens au fost recepționate în perioada 1 martie-31 mai. Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare anunță că au fost recepționate și aprobate 285 de solicitări din partea agricultorilor. Acestea
Peste 200 de solicitări pentru Creditul Agricol de Urgență. Suma se ridică la peste 69 de milioane
Peste 200 de solicitări pentru Creditul Agricol de Urgență au fost recepționate de la începutul lunii. Valoarea acestora se ridică la 69,69 milioane lei. Din numărul total, 196 au fost aprobate. Instrumentul financiar este conceput pentru agricultorii micro și mici care cresc cereale.
90 de agricultori au solicitat Creditul Agricol de Urgență. Câte cereri au fost aprobate
90 de agricultori au solicitat Creditul Agricol de Urgență, de la începutul lunii martie. Din numărul total de cereri, 80 au fost acceptate, iar 10 sunt în lucru. Până în prezent, valoarea totală solicitată este de 33.1 milioane lei. Potrivit Organizației pentru Dezvoltarea
Forța Fermierilor reclamă funcționarea deficientă a mecanismului Creditului de Urgență
Asociația Forța Fermierilor reclamă funcționarea deficientă a mecanismului Creditului de Urgență, măsură instituită de Guvern. Agricultorii care au protestat recent solicită o ședință cu ministrul Agriculturii pentru a discuta problema. Într-o declarație emisă presei, fermierii spun că sute de agricultori au primit refuzuri