Peste 13 mii de copii cu dizabilități vor primi câte 3 mii de lei ajutor financiar suplimentar
13 582 de copii cu dizabilități din Republica Moldova vor beneficia, în luna iunie, de un ajutor financiar suplimentar în valoare de 3 000 de lei. Membrii Comisiei parlamentare pentru protecție socială, sănătate și familie au aprobat raportul pentru proiectul de lege care
Copiii cu dizabilități vor primi anual câte 3000 de lei, de 1 iunie
Începând cu acest an, toți copiii cu dizabilități din Republica Moldova vor beneficia de un ajutor anual în valoare de 3000 de lei. Plata va fi acordată în fiecare an de 1 iunie. Măsura este prevăzută într-o inițiativă legislativă susținută de Ministerul Muncii
Copiii cu dizabilități vor primi alocații pentru mai multe riscuri odată
Copiii cu dizabilități care și-au pierdut întreținătorul și care beneficiază deja de alocații sociale vor putea să primească și alocația pentru pierderea întreținătorului. Aceeași regulă se aplică și în raport cu persoanele cu dizabilități severe din copilărie. Dacă acestea beneficiază de alocații sociale
Mai puțină birocrație la obținerea indemnizațiilor pentru copii. Proiectul de hotărâre, susținut de Guvern
Dreptul la alocaţie socială de stat pentru copiii cu dizabilităţi severe, accentuate şi medii va fi stabilit în baza datelor disponibile în sistemele informaționale de stat, fără a fi necesară depunerea unor documente. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost aprobat
