721 de companii au beneficiat de compensații la energia electrică, în valoare de 81,1 milioane de lei
721 de companii au beneficiat de compensații la energia electrică în perioada ianuarie – iulie 2025. Valoarea compensațiilor a ajuns la 81,1 milioane de lei. Potrivit ministrului Dezvoltării Economice și Digitalizării, Doina Nistor, în perioada menționată au fost aprobate 2.340 de cereri. „Această
Companiile din UE și Moldova, chemate să contribuie la dezvoltarea țării
Mai mulți bani și investiții pentru Moldova. Din septembrie, Uniunea Europeană va lansa un apel prin care invită companii din Moldova și din țările europene să investească în sectoare importante, cum ar fi energia, agricultura, transportul, sănătatea sau IT-ul. Cei care vin cu
Granturi de 41 de milioane lei pentru 72 de companii locale – investiție totală de peste 89 de milioane lei
72 companii locale au primit astăzi granturi în valoare totală de 41 de milioane de lei. Investiția în economia națională se ridică la peste 89 de milioane lei. Jumătate dintre beneficiari sunt din sectorul industrial, 30% din sectorul serviciilor și 20% din cel
Rezultate remarcabile în cadrul Programului guvernamental „373”. Câte companii au reușit să atragă investiții
Sute de companii din Moldova au reușit să atragă investiții de miliarde în cadrul programului „373”. Despre asta a anunțat premierul Dorin Recean, în debutul ședinței de Guvern. „Doresc să-l remarc succesul programului 373 de a atrage investiții. Avem deja peste 370