Fostul președinte român Klaus Iohannis, executat silit: Casa sa din Sibiu ar putea fi vândută la licitație
Fostul președinte al României, Klaus Iohannis, a ajuns în atenția opiniei publice după ce ANAF ar fi început procedurile de executare silită împotriva sa, susțin surse citate de G4Media și Economedia. Una dintre casele sale din Sibiu ar urma să fie scoasă la
Candidata la parlamentare pe listele formațiunii ”Partidul Nostru”, Nina Cereteu, și-a făcut casă pe un teren public
Primărița orașului Drochia, Nina Cereteu, care candidează la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova din partea formațiunii Partidul Nostru și-a construit o casă de aproape 200 de metri pătrați pe un teren public. Lotul de pământ a fost transformat în 2020 prin
Casa familiei prinţesei Diana a fost scoasă la vânzare pentru aproape 13 milioane de euro
Casa familiei prinţesei Diana a fost scoasă la vânzare pentru aproape 13 milioane de euro. Casa a fost scoasă la vânzare pentru prima dată în 22 de ani. Casa, construită la începutul anilor 1980, a aparținut contesei Raine Spencer, mama vitregă a
Clipe de groază pentru familia din Căușeni, care a nimerit sub dărâmăturile casei
Sărbătoarea s-a transformat în clipe de coșmar pentru familia din Căușeni, care a nimerit sub dărâmăturile casei. Tatăl copiilor povestește cu groază despre momentul în care tavanul s-a prăbușit peste cei 3 copii. În timp ce toată familia era în cameră, tavanul
