Președintele Bulgariei convoacă alegeri parlamentare anticipate pentru 9 iunie, odată cu alegerile europene
Preşedintele bulgar Rumen Radev a numit un guvern interimar condus de Dimităr Glavcev şi a convocat alegeri anticipate pentru ziua de 9 iunie. Anunțul a fost făcut de către un comunicat al președinției. Votul parlamentar va coincide cu scrutinul pentru desemnarea membrilor bulgari
România și Bulgaria sunt în Schengen cu frontierele aeriene și maritime. Ce se schimbă din acest moment
România și Bulgaria sunt în Schengen începând cu 31 martie. Momentan, ambele state au intrat în zona Schengen doar cu granițele aeriene și maritime. După repetate amânări și 17 ani de la aderarea la Uniunea Europeană, românii pot călători liberi în statele din
VIDEO Forum pentru atragerea investițiilor. Ce pot oferi antreprenorii din țara noastră Bulgariei
Forumul economic Moldova-Bulgaria a fost organizat miercuri la Chișinău cu scopul de a stabili relații între antreprenorii celor două țări și de a atrage investiții, dar și pentru a arăta oportunitățile pe care mediul de afaceri moldovenesc le poate oferi Bulgariei. Cu
Bulgaria va construi închisori ”verzi” pentru deținuți
Bulgaria a început demersurile pentru a dezvolta închisori ecologice, conform anunțului Ministerului Justiției de la Sofia. Planul include instruirea deținuților și a personalului din închisorile Belene și Plevna, cu scopul de a le oferi cunoștințe și abilități legate de economia ecologică. Acest
Trei țări vor încheia un acord pentru deminarea în comun a Mării Negre
Bulgaria, România şi Turcia vor încheia săptămâna viitoare un acord de cooperare pentru deminarea Mării Negre. Anunțul a fost făcut de ministrul apărării al Bulgariei, Todor Tagarev. „Războiul din Ucraina, început de Rusia, implică riscuri pentru teritoriul nostru, pentru securitatea transportului maritim”, a
Decizia privind aderarea parțială a României și Bulgariei la Schengen a fost publicată în Jurnalul Oficial al UE
Începând cu 31 martie 2024, controalele asupra persoanelor la frontierele aeriene și maritime interne cu și dintre Bulgaria și România se elimină. Însă, dispozițiile acquis-ului Schengen se aplică Bulgariei și României între ele și în raporturile acestora cu celelalte țări membre ale spațiului
Contrabanda de țigări a crescut în România în acest an
Media anuală a contrabandei în România pentru anul 2023 crește cu peste un punct procentual față de anul precedent. Aceasta consitutie, pentru anul 2023, până la 8,2%, comparativ cu 7,1% în anul 2022. Studiul a fost realizat de către compania de cercetare Novel.
Bulgaria cedează presiunii Ungariei de a elimina o taxă excepţională pe gazul rusesc
Bulgaria, care speră să fie în sfârşit admisă în spaţiul Schengen după ani de aşteptare, a fost de acord cu o cerere a Ungariei de a elimina o taxă excepţională pe gazul rusesc transportat pe teritoriul său către Ungaria şi Serbia, relatează Agerpres.
Austria ar putea fi de acord ca România să intre în Schengen. Ce condiții înaintează autoritățile de la Viena
România și Bulgaria ar putea adera la spațiul Schengen până la finele anului, dacă vor accepta refugiați din Siria și Afganistan și vor spori securitatea la frontiere. Condițiile au fost înaintate de ministrul de Internre al Austriei, Gerhard Karner. România și Bulgaria urmau
Președintele Bulgariei refuză să trimită transportoare blindate în Ucraina
Președintele bulgar Rumen Radev și-a folosit dreptul de veto pentru a bloca furnizarea de vehicule blindate către Ucraina, aprobată de parlamentul țării, scrie site-ul televiziunii bulgare Nova TV, potrivit Libertatea. Este vorba despre transferul a 100 de transportoare blindate de trupe, în Ucraina.
