Parlamentul a aprobat: Petru Rotaru și Mihnea Constantinescu, numiți în conducerea BNM
Petru Rotaru a fost numit în funcția de prim-viceguvernator al Băncii Naționale a Moldovei, iar Mihnea Constantinescu – în funcția de viceguvernator al BNM. Parlamentul a adoptat două proiecte de hotărâre care prevăd acest lucru. Astfel, Petru Rotaru va deține funcția de prim-viceguvernator,
Curs valutar 6 februarie. Dolarul scade comparativ cu ziua precedentă
Curs valutar 6 februarie. Euro înregistrează o creștere ușoară. Astăzi, moneda europeană, euro, este cotată la 19,40 lei moldovenești, în creștere față de ziua precedentă. Un dolar american se schimbă la 18,63 lei moldovenești, înregistrând o scădere ușoară. Leul românesc rămâne stabil la
Creditele se scumpesc și mai mult. BNM a majorat rata de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară
Rata de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt a fost stabilită la nivel de 6,5 % anual, față de 5,6 la sută cât era anterior. Decizia a fost luată miercuri, prin vot unanim, de Comitetul executiv al Băncii
Petru Rotaru și Mihnea Constantinescu, propuși pentru funcții de conducere la BNM
Fostul ministru al Finanțelor și actualul viceguvernator al Băncii Naționale a Moldovei, Petru Rotaru, urmează să fie numit în funcția de prim-viceguvernator al BNM, iar Mihnea Constantinescu este propus pentru funcția de viceguvernator și membru al Comitetului executiv. Mandatul acestora va fi de
Curs valutar 3 februarie. Euro și dolarul continuă să crească
Curs valutar 3 februarie. După o perioadă în care dolarul a scăzut, BNM a publicat rate de schimb mai mari. Un euro este echivalentul a 19,42 lei moldovenești, în creștere față de săptămâna precedentă. Un dolar american se schimbă la 18,72 lei moldovenești,
Curs valutar 31 ianuarie. Euro și dolarul sunt în creștere la sfârșit de ianuarie
Curs valutar 31 ianuarie. Principalele monede de referință sunt în creștere. Astăzi, un euro poate fi schimbat pentru 19.41 lei moldovenești, în creștere față de ziua precedentă. Un dolar american poate fi schimbat pentru 18.67 lei moldovenești, în creștere și acesta. Leul românesc
Curs valutar 30 ianuarie. Dolarul crește, iar euro scade
Curs valutar 30 ianuarie. Banca Națională a Moldovei a publicat ratele de schimb pentru ziua de joi. Astăzi, un euro este echivalentul a 19,38 lei moldovenești, în scădere față de ziua precedentă. Un dolar american se schimbă la 18,63 lei moldovenești, având o
Curs valutar 28 ianuarie. Euro continuă să crească
Curs valutar 28 ianuarie. Banca Națională a Moldovei a publicat ratele de schimb pentru ziua de azi. Un euro este echivalentul a 19.40 lei moldovenești, în creștere față de ziua precedentă. Un dolar american se schimbă la 18.45 lei moldovenești, având o ușoară
Curs valutar 27 ianuarie. Euro crește, iar dolarul scade
Curs valutar 27 ianuarie. Banca Națională a Moldovei a publicat ratele de schimb pentru începutul săptămânii. Astăzi, moneda europeană se tranzacționează la 19,39 lei, în creștere față de ziua precedentă. Dolarul american a înregistrat o ușoară scădere, ajungând la 18,49 lei pentru un
