Femeile din Moldova muncesc aproape două ore în plus pe zi la treburile casnice față de bărbați
Moldovenii continuă să se ghideze după stereotipuri atunci când vine vorba despre împărțirea responsabilităților în familie. Gătitul, curățenia și îngrijirea celor apropiați sunt considerate, în continuare, mai degrabă responsabilități ale femeilor decât ale bărbaților. Datele Biroului Național de Statistică arată că femeile dedică,
Doi bărbați, găsiți fără suflare într-o locuință din Sângerei. Ar fi murit intoxicați cu monoxid de carbon
Tragedie în satul Bilicenii Vechi, raionul Sângerei. Doi bărbați, de 27 și 57 de ani, au fost găsiți fără suflare în dimineața zilei de 29 octombrie, într-o locuință. Preliminar, aceștia s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon emanat de la soba de încălzit.
Trei bărbați, trimiși în judecată pentru organizarea migrației ilegale a unor cetățeni din Tadjikistan
Trei bărbați, cu vârste cuprinse între 30 și 39 de ani, au fost trimiși în judecată, fiind acuzați că au organizat migrația ilegală a unor cetățeni din Tadjikistan către state ale Uniunii Europene. Dosarul a fost expediat în instanță de Procuratura Bălți, Oficiul
În Republica Moldova, femeile muncesc cu două luni mai mult pentru a câștiga cât bărbații într-un an
În Republica Moldova, o femeie trebuie să muncească cu două luni mai mult pentru a câștiga cât un bărbat într-un an. Potrivit ultimelor date statistice, salariul brut lunar mediu al femeilor este cu 16,6% mai mic decât cel al bărbaților. Problema diferențelor salariale
Doi bărbați și o femeie, condamnați pentru exploatarea sexuală a unei minore
Doi bărbați și o femeie au fost condamnați la 15 și, respectiv, 13 ani de închisoare pentru exploatarea sexuală a unei minore. Potrivit procuraturii, fata de 16 ani din raionul Cantemir a fugit de acasă din cauza unui conflict cu părinții, fapt de
Doi bărbați din Ialoveni, cercetați penal pentru braconaj și deținere ilegală de arme
Doi bărbați, în vârstă de 49 și 50 de ani, din raionul Ialoveni, sunt cercetați penal pentru braconaj. Potrivit poliției, aceștia dețineau ilegal arme și muniții pentru vânătoare. În urma perchezițiilor efectuate la domiciliile suspecților din localitățile Văsieni și Bardar, oamenii legii au
Femeile din Moldova câștigă cu 16% mai puțin decât bărbații, arată datele Ministerului Muncii
Femeile din țara noastră câștigă, în medie, cu 16% mai puțin decât bărbații. Diferența nu ține de salariile pentru aceeași funcție, ci de domeniile în care lucrează. Declarațiile au fost făcută de Cristina Jandîc, secretar general adjunct al Ministerului Muncii și Protecției Sociale,
Doi bărbați, electrocutați mortal în urma unor lucrări neautorizate la rețelele electrice, la Colonița și în Cahul
Doi bărbați au fost electrocutați mortal în urma unor lucrări neautorizate la rețelele electrice. Tragediile s-au produs în localitatea Colonița, municipiul Chișinău, și la Cahul. Despre aceasta a comunicat „Premier Energy Distribution”. Instituția a menționat că ambele lucrări au fost efectuate fără coordonarea
Trei persoane din Călărași și Strășeni, învinuite de organizarea migrației ilegale în Italia, trimise în judecată
Doi bărbați și o femeie din Călărași și Strășeni au fost trimiși pe banca acuzaților. Cei trei sunt învinuiți de organizarea migrației ilegale în Italia, printr-o schemă de falsificare a cărților de identitate ale României. Potrivit anchetei, unul din învinuiți, care muncea în
VIDEO Doi bărbați, reținuți de SPIA și PCCOCS. Au luat mită pentru a influența funcționari publici din cadrul MAI
Doi chișinăuieni, de 38 și respectiv 20 de ani, au fost reținuți de ofițerii SPIA și procurorii PCCOCS, fiind acuzați de trafic de influență. Aceștia ar fi pretins și primit bani pentru a determina funcționari ai MAI să anuleze 21 de puncte de
