Cum vor vota la prezidențiale și referendum militarii din țară și cei detașați în misiuni internaționale
La alegerile prezidențiale și referendumul constituțional din 20 octombrie, vor putea vota și militarii care își fac serviciul în țară, și cei detașați în misiuni internaționale. Ministerul Apărării precizează la ce secții de votare militarii își vor exercita dreptul de vot. Soldații din
Circa 500 de militari ai Armatei Naționale au donat sânge
Aproape 500 de angajați ai Armatei Naționale din garnizoanele Chișinău, Bălți și Cahul au donat sânge și plasmă. Militarii au donat în cadrul campaniei cu genericul ,,Să fim mai buni și să dăruim din suflet!. Angajați civili din unități militare au participat la
VIDEO Militarii moldoveni detașați în misiune de menținere a păcii în Liban au revenit acasă
Cel de-al doilea contingent de militari moldoveni, format din bărbați și femei, detașați în misiunea Forței Interimare a Națiunilor Unite în Liban (UNIFIL), și-au încheiat cu succes misiunea și au revenit în țară. Cu acest prilej a fost organizată o ceremonie de întâmpinare.
Vitalie Micov, propus în funcția de șef al Marelui Stat Major al Armatei Naționale. Candidatura, susținută de Guvern
În ședința de Guvern, a fost susținută înaintarea către președintele Republicii Moldova a propunerii privind numirea lui Vitalie Micov în funcția de șef al Marelui Stat Major al Armatei Naționale, comandant al Armatei Naționale. „Domnul Micov are cunoștințele și experiența necesară pentru a
Zeci de obiecte explozive, depistate în 9 raioane ale țării. Geniștii au executat misiunile de deminare
38 de obiecte explozive au fost depistate și nimicite în raioanele Ungheni, Ialoveni, Leova, Ștefan Vodă, Căușeni, Anenii Noi, Ocnița, Strășeni, și Criuleni. Misiunile de deminare, 15 la număr, au fost executate pe parcursul lunii septembrie, de către geniștii Armatei Naționale. Una dintre
Primul contingent de militari moldoveni a fost detașat în operația EUFOR ALTHEA
Armata Națională a detașat astăzi primul contingent în operația Uniunii Europene EUFOR ALTHEA din Bosnia și Herțegovina. La Brigada de Infanterie Motorizată „Moldova” din municipiul Bălți a avut loc o ceremonie la care au participat ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, ambasadorul României în Republica
Militarii prin contract ai Forțelor Armate ar putea beneficia de dreptul de a călători gratuit cu transportul public
Militarii prin contract ai Armatei Naționale vor beneficia de mai multe garanții sociale. Printre acestea se regăsește și dreptul de a călători gratuit în toate tipurile de transport rutier la nivel local și municipal, cu excepția taximetrelor. În acest sens, Parlamentul a votat
Un militar al Armatei Naționale s-a împușcat mortal cu arma din dotare
Un militar prin contract al Armatei Naționale s-a împușcat mortal. Tragedia s-a produs în rezultatul unei împuşcături cu arma din dotare, în timpul executării serviciului la post, comunică Ministerul Apărării. Potrivit informaţiei oferite de Centrul operaţional de comandă, cazul s-a produs joi, 12
FOTO Armata Națională sărbătorește 33 de ani de la fondare, împreună cu publicul. Ce activități sunt pregătite
Armata Națională a Republicii Moldova a sărbătorit pe 3 septembrie 33 de ani de la fondare. Cu prilejul acestei aniversări, cetățenii sunt invitați să ia parte la diverse evenimente organizate atât în Chișinău, cât și în alte orașe din țară. Conform Ministerului Apărării,
VIDEO Armata Naţională sărbătorește 33 de ani de la fondare
Armata Naţională sărbătorește 33 de ani de la fondare. Instituția a fost creată în data de 3 septembrie 1991, la o săptămână de la declararea independenței Republicii Moldova. Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a transmis un mesaj de felicitare. „Armata Națională este, întâi
 
								 
				 
				 
				 
				 
				 
				 
				 
				 
				