Plătim mai puțin pentru lumină. Deciziile de reducere a tarifelor au fost publicate în Monitorul Oficial
Începând cu ziua de marți, 14 noiembrie, cetățenii vor achita mai puțin pentru energia electrică. Noile prețuri au intrat în vigoare astăzi, după ce deciziile respective, aprobate vineri de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), au fost publicate în Monitorul Oficial, transmite
Preț mai mic la energia electrică. ANRE a aprobat noile tarife
Veste bună pentru consumatori: curentul electric a fost ieftinit pentru consumatorii Premier Energy și pentru cei de la FEE Nord. Noile tarife au fost aprobate vineri, 10 noiembrie, de Consiliul de Administrare al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE). Prin urmare, o
Benzina și motorina, pe trend descendent. Ce prețuri plafon a stabilit ANRE
Carburanții continuă să se ieftinească. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit prețurile plafon la benzină și motorină pentru următoarele trei zile. Astfel, un litru de benzină va costa în weekend și luni 24 de lei și 6 bani, cu 22 de
Locuitorii din Chișinău vor plăti mai puțin pentru apa potabilă. Care sunt noile tarife
Locuitorii din municipiul Chișinău vor plăti mai puțin pentru apa potabilă. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat noile tarife. ANRE a analizat cererile depuse de S.A. „Apă-Canal Chișinău” și a aprobat un tarif unic pentru apa potabilă. Astfel, consumatorii casnici vor
Vestmoldtransgaz preia sistemul de transport al gazelor naturale pe întreg teritoriul Republicii Moldova
„Vestmoldtransgaz”, subsidiara Transgaz România, va gestiona începând din 19 septembrie rețelele de transport pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a anunțat că a aprobat în cadrul unei ședințe ordinare contractul de mentenanță a rețelelor de transport al gazelor