Administratorul unei companii de consultanță juridică, condamnat pentru 26 de episoade de trafic de influență
Un bărbat, învinuit de săvârșirea a 26 episoade de trafic de influență, a fost condamnat la pedeapsa cu amendă în mărime de 175 000 lei, dar și cu privarea de dreptul de a deține funcții publice pe un termen de 3 ani. În
Amendă de zeci de mii de lei. Un bărbat, condamnat pentru trafic de influență
Amendă de 70 de mii de lei. Aceasta este pedeapsa la care a fost condamnat un bărbat recunoscut vinovat de trafic de influență. Cauza penală a fost pornită de către Centrul Național Anticorupție în august 2021. În perioada septembrie – octombrie 2021, inculpatul,
Sancțiuni mai dure pentru coruperea alegătorilor. Care este valoarea amenzilor care vor fi aplicate
Alegătorii riscă amenzi de aproape 40 de mii de lei, în cazul în care vor primi bunuri sau serviciu pentru a-și exercita dreptul la vot în modul în care li se cere din partea unor solicitanți. Asta prevede proiectul de lege votat astăzi
Amendă de 150 000 lei pentru un ofițer din cadrul Serviciului anticorupție. Ce infracțiune a comis
Un ofițer principal de investigații din cadrul Serviciului protecție internă și anticorupție al Ministerului de Interne a fost condamnat la pedeapsă cu amendă în valoare de 150 miii lei. Acesta a fost recunoscut vinovat de săvârșirea traficului de influență, informează Procuratura Anticorupție. Urmărirea
Se deplasau cu viteză excesivă. Peste 1000 de șoferi au fost documentați într-o singură zi
Peste 1000 de șoferi au fost prinși cu viteză excesivă, doar într-o singură zi. Potrivit oamenilor legii, cazurile au fost înregistrate în mai multe raioane ale țării. Unul dintre cazuri a fost înregistrat în satul Halahora de Sus din raionul Briceni, acolo
VIDEO Deputatul Vasile Bolea flutură cu legitimația de deputat pentru a scăpa nepedepsit în trafic
Deputatul Vasile Bolea, afiliat oligarhului fugar Ilan Șor, a fost oprit de oamenii legii în timp ce conducea mașina, fără să aibă revizia tehnică și asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto. Cazul a avut loc luni, 8 iulie, la Cimișlia, în jurul orei
Au rămas trei zile până la finalizarea Recensământului. Îndemnul BNS către persoanele care n-au fost recenzate
Au rămas trei zile până la finalizareaa Recensământului. Campania de recenzare se încheie duminică, 7 iulie. Persoanele care n-au fost recenzate, sunt îndemnate să informeze responsabili de la BNS prin una dintre modalitățile: să telefoneze la 𝐋𝐢𝐧𝐢𝐚 𝐕𝐞𝐫𝐝𝐞 𝟎𝟖𝟎𝟎 𝟖𝟎𝟎 𝟐𝟒 (𝐚𝐩𝐞𝐥 𝐠𝐫𝐚𝐭𝐮𝐢𝐭);
Alerta la aeroport, falsă. Aerogara și-a reluat activitatea
Alerta cu bombă de pe Aeroportul Internațional Chișinău s-a dovedit a fi falsă. Prin urmare, aerogara și-a reluat activitatea în regim normal. Informația a fost confirmată pentru info1.md de către Raisa Novițchi, purtător de cuvânt al Poliției de Frontieră. În după amiaza zilei
VIDEO Accident rutier în Capitală. Un automobil s-a ciocnit cu un troleibuz
Un automobil și un troleibuz s-au ciocnit în Capitală. Accidentul rutier a fost înregistrat la ora 10.12, pe strada Ion Creangă, din sectorul Buiucani. Informația a fost confirmată pentru info1.md de către ofițerul de presă al Poliției Capitalei, Svetlana Scripnic. „În accident sunt
Episcopul Marchel a fost amendat cu 20.000 de lei pentru că a discriminat membrii LGBT, numindu-i ,,păcătoşi”
Instanța a oferit câștig de cauză pentru doi membri ai comunității LGBT, care l-au atacat în judecată pe episcopul Marchel, după ce au fost numiți ,,păcătoși” și ,,sodomiți”. Clericul urmează să le plătească 20.000 de lei, conform centrului Genderdoc-M. Judecătoria Chișinău l-a sancționat