Peste 247 mln lei, transferați în conturile agricultorilor pe parcursul lunii aprilie
Peste 247 milioane lei au fost transferate în conturile agricultorilor pe parcursul lunii aprilie, informează Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA). În total, în primele 4 luni ale anului, agricultorii au beneficiat de peste 60% din fondul național de subvenționare, ceea
Sprijin pentru agricultură și dezvoltarea rurală. AIPA a autorizat spre plată circa 60 mln lei în acest sens
Aproximativ 60 de milioane de lei vor fi însușite pentru susținerea agriculturii și dezvoltarea rurală în localitățile din țară. În perioada 15-19 aprilie, AIPA a autorizat spre plată suma de 59, 67 milioane în acest sens, transmite Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare. Potrivit
Procesul de recepționare a cererilor, încheiat. Peste 100 de fermieri vor primi plăți directe per kilogram de lapte
S-a încheiat cu succes procesul de recepționare a cererilor pentru plățile directe per kilogram de lapte de vacă, care s-a desfășurat în perioada 4 martie-15 aprilie. Astfel, în această perioadă, fermierii au expediat 185 de cereri. Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură
AIPA a finalizat procesul de examinare a dosarelor. Recomandări pentru fermierii ale căror cereri nu au fost aprobate
Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) anunță că de astăzi, 1 aprilie, pe conturile fermierilor vor fi debursate 37,6 mln lei. Despre aceasta a informat directorul adjunct al AIPA, Diana Coșalîc. „AIPA a finalizat procesul de examinare a dosarelor. Toate 372
AIPA: Circa 48 mln lei, transferate pe conturile agricultorilor pe parcursul săptămânii trecute
Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) anunță că pe parcursul săptămânii trecute, în perioada 11-15 martie, s-a reușit debursareape conturile agricultorilor a sumei de 47,75 mil. lei, după cum urmează: Plăți complementare: 313 cereri în valoare de 30,8 mil.lei; Post investiții : 32 de cereri în valoare de 15,36
Producătorii de lapte de vaci pot accesa plăți directe. Cereri de peste 28 mln lei, depuse la AIPA în doar câteva zile
Mai mulți producători de lapte de vaci au depus deja cereri pentru a beneficia de plăți directe. Astfel, în doar 4 zile de la lansarea apelului au fost recepționate 30 de cereri în valoare de 28,66 milioane lei, informează Ministerul Agriculturii și Industriei
Peste 64 de milioane de lei au ajuns deja în conturile agricultorilor. AIPA a început examinarea cererilor
Peste 64 de milioane de lei au ajuns în conturile agricultorilor, săptămâna trecută, drept suport financiar pentru fermierii care au depus cereri al AIPA. Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură informează că este în plin proces de examinare și autorizare spre plată
Peste 250 mln lei, debursați pe conturile producătorilor agricoli
252 de milioane de lei au fost debursate pe conturile producătorilor agricoli, pe parcursul lunii ianuarie. Despre aceasta a anunțat secretarul de stat al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, Vasile Șarban, care este și președintele Comisiei pentru analiza problemelor invocate de către fermieri în
AIPA a transferat în luna ianuarie pe conturile agricultorilor 252 milioane lei sub formă de subvenții
În prima lună din an, AIPA a transferat pe conturile agricultorilor 252 milioane lei sub formă de subvenții. O creștere semnificativă față de aceeași perioadă a anului precedent, când agricultorii au primit doar 92 milioane de lei sub formă de sprijin financiar.