Sudul Turciei a fost zguduit de un cutremur cu magnitudinea de 5,8

Un cutremur cu magnitudinea 5,8 a zguduit marți orașul Marmaris, aflat pe coasta mediteraneeană a Turciei. Seismul s-a produs în Marea Mediterană, la o adâncime de 78 km.

Cutremurul a fost resimțit în regiunile învecinate, inclusiv pe insula grecească Rodos, trezind numeroși locuitori din somn, relatează postul turc NTV.

Guvernatorul din Marmaris, Idris Akbiyik, a declarat că șapte persoane au fost rănite ușor după ce au sărit panicat de la ferestre sau balcoane. Nu au fost raportate pagube majore.

Nu se știe dacă printre victe sunt și moldoveni. Ministerul Afacerilor Externe este în legătură cu Ambasada Republicii Moldova la Ankara. Autoritățile vor reveni cu informații actualizate imediat ce vor fi disponibile.

Turcia este situată într-o zonă seismică activă, unde astfel de fenomene sunt frecvente. În 2023, un cutremur devastator cu magnitudinea 7,8 a făcut peste 53.000 de victime în Turcia. Alte 6.000 au fost în nordul Siriei.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA