Subvenții de circa 155 milioane de lei pentru agricultori

Statul a acordat subvenții de circa 155 milioane de lei agricultorilor care au depus cerere. Potrivit AIPA, au fost achitate 878 de cereri din cele 6572 recepționate de la începutul anului.

 

La începutul anului, Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) a primit 6572 de cereri de la fermieri pentru acordarea subvențiilor. Aceste cereri includeau diferite tipuri de subvenționare, cum ar fi avansul, subvențiile post-investiții, cele complementare, plățile pe etape și subvențiile directe pentru sectorul zootehnic. Până pe data de 22 ianuarie, AIPA a reușit achitarea a 878 de cereri de acordare a subvențiilor in sumă de circa 155 milioane de lei.

Amintim că, la data de 16 ianuarie, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a cerut alocarea a 50 de milioane de lei din Fondul de Rezervă al Guvernului pentru a susține agricultorii afectați de seceta din 2023, în special cei care au cultivat porumb, precum și pe cei din nordul țării care au suferit pierderi semnificative în urma furtunilor și a grindinei din 25 și 26 iulie 2023. Această solicitare se bazează pe documentele oficiale emise de Comisia pentru Situații Excepționale (CSE). În acest moment, ministerul lucrează la un proiect de Hotărâre de Guvern pentru implementarea acestei măsuri de sprijin.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA