Foto: ziare.com

SUA vor aplica un tarif vamal de 25% pentru produsele din Republica Moldova, începând cu 1 august

Statele Unite ale Americii vor aplica un tarif vamal de 25% pentru produsele moldovenești, începând cu 1 august 2025. Tariful este mai mic decât cel propus inițial de Guvernul american, în urmă cu trei luni, de 31%. Despre acest lucru a fost informată șeful statului, Maia Sandu, printr-o scrisoare publică emisă de Donald Trump. Ulterior, reprezentanții Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării au confirmat acest lucru.

Trump a explicat în scrisoarea adresată Maiei Sandu că tariful de 25% este „mai mic decât nivelul necesar pentru a corecta dezechilibrul comercial cu Republica Moldova”. Totodată, a precizat că, în cazul în care produsele vor fi fabricate direct pe teritoriul SUA, aceste tarife nu vor fi aplicate.

Într-un comunicat de presă, Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării a menționat că Guvernul a făcut demersurile necesare pentru a avea un impact minim al schimbării politicii comerciale a SUA.

„În ultimele luni, am avut consultări directe cu exportatorii moldoveni care activează pe piața americană. Am purtat discuții diplomatice și tehnice cu autoritățile americane, inclusiv cu reprezentanții U.S. Trade Representative.

SUA s-au aflat anul trecut pe locul 14 (cu 2,5%) în topul partenerilor noștri comerciali. În același timp, în ultimele luni, exporturile noastre către SUA au scăzut cu 40%.

Alături de Moldova, noile tarife din partea Washingtonului vizează și alte cinci state. Este vorba de Algeria, Brunei, Irak, Libia și Filipine. Tarifele variază între 20% și 30%, în funcție de țară.

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA