Adunarea Generală a ONU a adoptat, luni, o rezoluție prin care condamnă invazia rusă în Ucraina și cere retragerea trupelor Kremlinului de pe teritoriul ucrainean. Totuși, spre deosebire de anii anteriori, documentul a fost susținut de un număr semnificativ mai mic de state, iar Statele Unite ale Americii au votat împotrivă, fapt care marchează o schimbare majoră în politica externă americană, transmite Digi24.
Propunerea, inițiată de Ucraina și susținută de majoritatea țărilor Uniunii Europene, a fost adoptată cu 93 de voturi pentru, 18 împotrivă și 65 de abțineri. În comparație, rezoluții similare din 2022 și 2023 au fost susținute de 141 de state.
![]()
SUA au propus inițial un text alternativ, care făcea apel doar la încheierea rapidă a războiului, fără a menționa integritatea teritorială a Ucrainei. După presiuni europene, textul a fost modificat, care acum include solicitarea unei „păci juste” și reafirmarea suveranității Ucrainei. Rezoluția revizuită a fost supusă votului și a obținut 93 de voturi pentru, 8 împotrivă și 73 de abțineri, printre care, s-a abținut și SUA.
Amintim că poziția Statelor Unite vine după declarațiile lui Donald Trump, care a sugerat că Ucraina ar fi responsabilă pentru conflict, o afirmație ce sugerează o schimbare majoră în politica americană față de războiul ruso-ucrainean.


