STOP risipei! Agenții economici vor fi încurajați să doneze produse alimentare

Agenții economici vor fi încurajați să doneze produse alimentare organizațiilor caritabile și băncilor de alimente pentru a ajuta persoanele vulnerabile și a preveni risipa alimentară. O inițiativă legislativă prin care se propune modificarea Legii privind prevenirea pierderii și risipei de alimente și a Codului Fiscal al Republicii Moldova urmează a fi examinată în ședința plenară a Parlamentului.

Inițiativa a fost discutată de Comisia economie, buget și finanțe.

Potrivit proiectului, vor putea fi donate o serie de produse alimentare a căror siguranță alimentară nu a fost compromisă.

Este vorba despre produsele care și-au pierdut aspectul comercial din cauza deteriorării ambalajului secundar, produsele care nu întrunesc specificațiile producătorului privind variațiile de culoare, dimensiune sau formă, produsele cu erori de etichetare, precum și în condițiile existenței unui excedent de alimente preconizate pentru un anumit sezon de vacanță sau sărbători specifice.

Proiectul prevede și unele completări la Codul Fiscal al Republicii Moldova.

Astfel, operatorul economic care va dona produse alimentare va beneficia de aceleași facilități și deduceri fiscale ca și în cazul  reziduurilor, deșeurilor și perisabilității naturale. Deducerea alimentelor transferate prin donație de către operatorii din domeniul alimentar va fi în limitele aprobate anual de către conducătorii instituțiilor”, se precizează într-un comunicat emis de Legislativ.

În Republica Moldova, nu există date statistice privind risipa alimentară, însă rapoartele Serviciului Fiscal de Stat pentru anul 2022 arăta că peste 800 de agenți economici casează drept pierderi și reziduuri în valoare de peste 1,4 miliarde de lei.

Totodată, în mediu un locuitor al țării aruncă anual la gunoi de acasă circa 76 kg de mâncare.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media