Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime” a obținut cel mai înalt calificativ acordat de Consiliul Național de Evaluare și Acreditare în Sănătate, fapt care confirmă excelența în calitate, siguranță și profesionalism în serviciile medicale oferite. Acest lucru se datorează faptului că pe parcursul ultimilor ani, spitalul a trecut printr-un amplu proces de modernizare, care a presupus reabilitarea și eficientizarea energetică a clădirii.
În urma unui proces complex de evaluare realizat de CNEAS, Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime” a obținut 605 puncte din 613 posibile, ceea ce reprezintă 98,6%.
Potrivit municipalității, în instituție au fost deschise secții noi, dar și reabilitate cele vechi. De exemplu noua secție de Terapie Intensivă și Reanimare, care are o capacitate de 14 paturi. Acum, numărul total de paturi în secțiile ATI din cadrul spitalului ajunge la cifra de 32. Primăria Chișinău precizează că secția a fost edificată practic de la zero și este dotată cu echipamente și dispozitive medicale conform standardelor internaționale.
O altă secție inaugurată este secția de Ortopedie și Traumatologie, care de asemenea este echipată cu tehnologie de ultimă generație.
„Grație investițiilor în echipamente ultramoderne și dezvoltării dinamice a spitalului, medicii au oportunitatea de a se instrui în centre de referință din Europa, revenind cu expertiză avansată și recunoaștere la cel mai înalt nivel”, menționează Primăria Chișinău într-un comunicat.