Soluții pentru gestionarea situațiilor de șederea ilegală a moldovenilor în Marea Britanie. Țările vor semna un Acord

Moldovenii  aflați în Marea Britanie și Irlanda de Nord vor beneficia de un grad sporit de protecție și securitate. Asta se datorează unui nou Acord privind readmisia persoanelor aflate în situație de ședere ilegală, anunță Ministerul Afacerilor Interne.

Astăzi, în cadrul ședinței Cabinetului de miniștri, a aprobat proiectul de hotărâre pentru inițierea negocierilor și semnarea Acordului.

Documentul va asigura proceduri rapide și eficiente pentru identificarea și returnarea în condiții de siguranță a persoanelor care nu îndeplinesc condițiile de intrare sau ședere pe teritoriul celor două state”, se precizează într-un comunicat emis de MAI.

Instituția precizează că Acordul va contribui la intensificarea cooperării bilaterale dintre Republica Moldova și Regatul Unit în domeniul migrației și vine în sprijinul eforturilor de a asigura o gestionare ordonată și sigură a mobilității internaționale.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA