Alexandr Slusari, președintele Asociației Forța Fermierilor, califică drept șantaj la adresa întregii țări acțiunile grupului de companii “Trans-Oil”, și anume de a sista activitatea celui mai mare producător de ulei vegetal din Republica Moldova.
„Un personaj obscur cu 4 cetățănii și dublă identitate, care locuiește peste hotare, șantajează întreagă țără și folosește mai multe mass-media pentru manipulări și denigrarea agricultorilor autohtoni. Lunile întregi holdingul nu se achită cu agricultorii pentru marfă, însă are resurse necesare pentru publicitatea în toata presa. Refuză să procure materia primă de la fermieri autohtoni la un preț rezonabil. Închide fabricile de procesare. Insistă pe importul de floarea-soarelui din Ucraina, chiar dacă cunoaște foarte bine riscul reacției României, care în scopul neadmiterii reexportului poate închide piață pentru cereale și oleaginoase din Moldova.”, a scris Slusari, într-o postare pe pagina sa de Facebook, referindu-se la conducerea Grupului de Companii “Trans-Oil”.
Slusari susține că în anul trecut recolta de semințe de floarea-soarelui a fost de peste 750 mii tone, cu 20 procente mai mare față de anul 2022.
În perioada septembrie-noiembrie, companiile din grupul Trans Oil procurau masiv producția cu 5,5-6 lei per kg, ceea ce, potrivit lui Alexandr Slusari, fost un „preț derizoriu” și ar fi fost posibilă reducerea prețului la ulei.
„Holdingul a profitat de datoriile enorme ale producătorilor de cerealiere și oleaginoase. Însă , fabricile de producere a uleiului vegetal, care tot sunt în proprietatea lui Trans Oil, nu au făcut atunci stocuri de materia primă ieftină, ceea ce ar fi permis micșorarea semnificativă a prețului la ulei. În goana după supraprofit, floarea-soarelui, cumpărată la prețuri mizere, a fost exportată. Acum holdingul se plănge că nu are materia primă și cere deschiderea importului din Ucraina, deși conform informației de la Ministerul Agriculturii stocurile rămase de floare soarelui se cifrează la aproximativ 350 mii tone”, a menționat reprezentantul fermierilor.
Alexandr Slusari suține că cunoaște personal mai mulți fermieri, care mai au producție în depozite și afirmă că starea lor financiară este mai bună comparativ cu cei care au fost impuși să-și văndă marfa în toamnă la orice preț.
„Acești agricultori nu vor să comercializeze producția sub prețul de cost, oferit acum de Trans Oil. Prețurile bursiere la floare soarelui actualmente oscilează în jurul a 9 lei. Evident că fermierii nu sunt de acord să tranzacționeze marfa cu 6,5 lei și cer, cel puțin 7,5 lei, preț, care acoperă cheltuielile”, explică Slusari.
Reamintim că marți, 26 martie, principalul producător de ulei vegetal din Republica Moldova, compania „Floarea-Soarelui din Bălți”, a anunțat că-și sistează activitatea, din cauza restricțiilor impuse de autorități la importul de culturi oleaginoase și lipsei de materie primă pentru o activitate eficientă.
CITEȘTE ȘI: Principalul producător de ulei vegetal din Republica Moldova și-a sistat activitatea