Serviciul de Informații și Securitate a demarat o anchetă internă după eșecul unei misiuni în urma căreia doi ofițeri moldoveni au fost capturați în Rusia. Despre asta a anunțat directorul SIS, Alexandru Musteața, la un post privat de televizune. Musteața a mai precizat că operațiunea făcea parte din activitățile obișnuite de colectare de informații, iar investigațiile instituției cu privire la acest caz sunt gata în proporție de 99 la sută. Sunt necesare doar declarațiile celor doi ofițeri, care urmează să fie audiați.
”Cei doi ofițeri care au fost aduși acasă sunt doi ofițeri tineri, un exemplu pentru noi, care au mers într-o misiune secretă în Federația Rusă, în interesul securității naționale. Ei au mers într-o misiune secretă, din păcate, detalii nu vă pot da, dar misiunea a eșuat și ei capturați, fapt pentru care noi avem și o anchetă internă și o evaluare internă asupra acestui fapt, a ce s-a întâmplat, noi am început-o chiar în momentul în care au fost capturați.” , a declarat directorul SIS, Alexandru Musteață.
În același timp, Musteața a declarat că fostul director adjunct al SIS, Alexandru Balan, nu scapă de dosarul penal din România.
”Dosarul lui din România nu a fost clasat, el nu a fost grațiat, dosarul lui din România este la Curtea de Apel. Acel dosar încă va fi judecat și sentința va fi anunțată, deja decizia judecătorilor nu o putem comenta, vom vedea cum va evolua acel dosar și care va fi decizia judecătorilor din România. Dar el nu a scăpat de pedeapsa penală din România. ”, a declarat directorul SIS, Alexandru Musteață.
Anchetatorii de peste Prut îl acuză pe Alexandru Balan de scurgerea unor informații clasificate. Transmiterea datelor ar fi avut loc la Budapesta, unde Balan s-ar fi întâlnit de cel puțin două ori cu ofițeri ai Comitetului Securității de Stat din Belarus, cărora le-ar fi transmis informații clasificate în schimbul unor sume de bani. În februarie anul curent, procurorii români au anunțat că au finalizat urmărirea penală și au trimis dosarul în judecată.
Pe 28 aprilie, fostul director adjunct al SIS, Alexandru Balan, acuzat de trădare de țară în interesul KGB-ului din Belarus, și condamnat recent în Chișinău la un an și șase luni de detenție pentru tentativă de divulgare a secretului de stat, a fost grațiat prin decret prezidențial semnat de Maia Sandu și transferat Belarusului în cadrul unui schimb prin care Republica Moldova a obținut eliberarea celor doi ofițeri SIS reținuți anterior în Rusia. Totodată, autoritățile de la Chișinău au predat și cetățeana rusă Nina Popova, despre care Maia Sandu a afirmat că a acționat împotriva intereselor Republicii Moldova, iar presa rusă susține că aceasta este soția unui militar rus aflat în regiunea transnistreană.
În realitate, schimbul a făcut parte dintr-o operațiune mai amplă, desfășurată în format „5 la 5”, la care au participat Polonia, Belarus, Republica Moldova, România și Rusia, sub coordonarea și cu sprijinul Statelor Unite ale Americii. Se cunoaște că, în urma aceluiași schimb, în Rusia a revenit arheologul și cercetătorul Aleksandr Butiaghin, reținut anterior în Polonia, iar în Polonia a ajuns jurnalistul Andrzej Poczobut, care era deținut în Belarus. Operațiunea s-a desfășurat la frontiera dintre Polonia și Belarus.


