Simona Halep, suspendată 4 ani pentru dopaj

Simona Halep a fost suspendată patru ani pentru dopaj. Agenția Internațională de Integritate a Tenisului a anunțat că un tribunal independent a suspendat-o pe jucătoarea română de tenis, ca urmare a unor încălcări ale Programului antidoping în tenis.

Halep, 31 de ani, dublă campioană de Grand Slam, a fost acuzată de două încălcări separate ale TADP. Prima se referea la un rezultat analitic pentru folosirea substanței interzise „roxadustat” la US Open în 2022, depistat după teste de urină în timpul competiției.

Cea de-a doua acuzație a fost legată de „nereguli în pașaportul biologic” al lui Halep.

Tribunalul independent, înființat de Sport Resolutions, s-a reunit la 28 și 29 iunie 2023, la Londra, și a audiat ca martori experți științifici în numele lui Halep și al ITIA, jucătoarea depunând, de asemenea, mărturii la comisie, scrie Digi24.

Halep a fost suspendată provizoriu din octombrie 2022, suspendare pe care tribunalul a decontat-o din perioada de ineligibilitate. De fapt, suspendarea fostului număr unu mondial va fi valabilă de la 7 octombrie 2022 până la 6 octombrie 2026.

 Simona Halep poate face apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media