Sezonul căpușelor a început mai devreme în acest an. Medicii veterinari trag un semnal de alarmă și spun că numărul cazurilor de mușcături la animalele de companie este în creștere, primele cazuri fiind înregistrate încă din timpul iernii, întrucât temperaturile au fost destul de blânde. Proprietarii de patrupede spun că au devenit mai precauți și le administrează preventiv tratament antiparazitar.
În acest an, proprietarii de câini s-au adresat mai devreme cu probleme legate de mușcăturile de căpușe decât în anii precedenți. Aceștia spun că, pentru a-și proteja animalele de companie, folosesc diferite soluții și remedii.
,, Noi îi dăm o soluție specială de la farmacie și respectiv și ajută o perioadă de timp, pentru că dispar atât căpușele cât și puricii și au scopul de a îndepărta toți acești paraziți”, a spus o persoană.
,, Fiecare proprietar știe ce are nevoie câinele său pentru combaterea căpușelor”, a adăugat altă persoană.
,, Facem un spray special cu ulei de eucalipt, cu spirt și apă”, a explicat altă persoană.
,, Dacă nu e obligatoriu să o spălăm în întregime, pe tot corpul, îi spălăm piciorușele, dar dacă vedem că și la burtică e murdară, o scăldăm cu totul!”, a conchis altă persoană.
Medicii veterinari înregistrează deja cel puțin 5-6 cazuri în fiecare săptămână. Specialiștii avertizează că aceste insecte mici pot fi fatale pentru animale dacă nu sunt depistate la timp. Căpușele sunt purtătoare de Babesioză, o boală parazitară gravă a sângelui care distruge globulele roșii.
,,În cazul în care un pacien (nr. animal) este infectat, este nevoie de efectuat injecții cu antidot, pentru a distruge acest parazit. Însă profilactoriu, foarte ușor se poate combate prin deparazitarea externă a acestora”, a menționat Eugen Șveț, medic veterinar.
Experții din domeniu spun că schimbările climatice au dus la creșterea numărului de căpușe în țara noastră.
,,În comparație, putem spune, față de perioadele precendente. față de perioada rece a anului, cu primăvara, atunci da, putem zice că numărul e în creștere, dar comparativ, că am avut o iarnă blândă, au fost înregistrate boli și în perioada rece”, a menționat Antonina Dumitriu, doctor în științe veterinare.
În ceea ce privește numărul persoanelor mușcate de căpușe, până acum nu au fost înregistrate cazuri. Totuși, riscul crește odată cu ieșirile la iarbă verde.
,,Căpușa transmite boli grave precum sunt boala lyme, borelioza, encefalita. Sunt maladii care au consecințe destul de severe asupra sistemului nervos central”, a adăugat Irina Petrașova, medic de familie din cadrul Centrilor Medicilor de Familie nr.7.
În 2025, 159 de persoane din țara noastră s-au îmbolnăvit de boala Lyme în urma mușcăturilor de căpușe, potrivit Agenției Naționale pentru Sănătate Publică. Astfel, s-a înregistrat o scădere comparativ cu anul 2024, când au fost raportate 249 de cazuri. Afecțiunea poate afecta sistemul nervos, articulațiile și pielea.


