Absolvenții de gimnaziu au încheiat astăzi sesiunea de examene. Peste 102 mii teste au fost scrise de elevi. Acestea sunt în proces de verificare de către membrii celor cinci Comisii Republicane de Evaluare.
Elevii își vor putea afla notele pe data de 24 iunie. Rezultatele vor fi afișate în fiecare instituție de învățământ, în care s-au desfășurat examenele.
Cererile de examinare a contestației vor putea fi depuse timp de o zi – pe data de 24 la instituția de învățământ. Rezultatele finale, urmare examinării contestațiilor, vor fi afișate pe 02 iulie 2025.