Serviciul Vamal raportează încasări de peste 782 milioane de lei

Serviciul Vamal raportează încasări de peste 782 milioane de lei în ultima săptămână. De la începutul anului curent, Serviciul Vamal a colectat la bugetul de stat circa 15,48 miliarde lei, ceea ce constituie îndeplinirea cifrei de control la 111,0%.

 

Totodată, în perioada 3-9 iunie 2024, de către persoane fizice au fost introduse bunuri a căror valoare în vamă depășește limita neimpozabilă, fiind încasate plăți în valoare circa 17,0 milioane lei, ceea ce reprezintă 2,17% din totalul sumei încasate pentru perioada respectivă”, se arată în comunicatul Serviciului Vamal.

Banii colectați sunt vărsați direct în bugetul de stat. Aceștia vor fi redistribuiți pentru salarii, proiecte sociale, dezvoltarea infrastructurii.

Totodată, în săptămâna trecută au fost procesate 12.280 de declarații vamale, iar fluxul mijloacelor de transport a fost de 60.276 de traversări. Cele mai tranzitate posturi vamale au fost Leușeni și Sculeni, cu 17.855 și, respectiv, 13.732 traversări.

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA