Serviciile speciale rusești colectează datele cetățenilor moldoveni pentru escrocherii, susține SIS

Serviciul de Informații și Securitate avertizează că datele personale ale cetățenilor Republicii Moldova sunt colectate masiv de serviciile speciale ale Federației Ruse și utilizate ulterior în scheme de fraudă și escrocherii. Potrivit SIS, instituția a intrat în posesia unor informații care indică existența unui proces coordonat de colectare a datelor personale ale cetățenilor moldoveni.

Conform informațiilor deținute, datele sunt obținute prin mai multe metode, inclusiv din baze de date private vândute ilegal pe Dark Web, în urma atacurilor cibernetice asupra unor servere private, dar și din baze de date colectate anterior de gruparea criminală Șor.

SIS susține că bazele de date conțin informații detaliate despre cetățeni, inclusiv nume, adrese de e-mail, numere de telefon, adrese de domiciliu și copii ale actelor de identitate.

Autoritățile afirmă că informațiile colectate sunt transmise grupărilor criminale transfrontaliere și sunt utilizate pentru escrocherii, sustragerea banilor de pe cardurile bancare și alte fraude financiare.

Potrivit SIS, aceste acțiuni fac parte dintr-un război hibrid care urmărește să creeze nesiguranță și neîncredere în societate.

Instituția îndeamnă cetățenii să nu ofere date personale, parole sau coduri de securitate unor persoane necunoscute și să verifice cu atenție orice solicitare de transfer de bani sau informații confidențiale.

Totodată, cetățenii sunt îndemnați să raporteze imediat cazurile suspecte la Poliție sau prin apel la numărul de urgență 112.

SIS precizează că instituțiile statului și instituțiile financiar-bancare au fost informate și urmează să aplice măsuri suplimentare de protecție.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA