Pacienții din nordul țării au acum posibilitatea să fie internați în condiții moderne, aproape de casă. Spitalul Raional Drochia a inaugurat, luni, Secțiile de terapie acută și geriatrie, complet renovate. Lucrările au inclus modernizarea saloanelor, cabinetelor medicale și a spațiilor auxiliare, astfel încât pacienții să beneficieze de servicii medicale de calitate. Renovarea a costat 3,6 milioane de lei, bani oferiți din fondul de dezvoltare al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină.
Administrația Spitalului Raional Drochia a subliniat că, până acum, pacienții erau nevoiți să fie internați la Bălți sau Chișinău, ceea ce era difici. Secția de terapie acută dispune de 50 de paturi, iar secția de geriatrie, destinată persoanelor în vârstă, are 21 de paturi.
”Pacienții în sfârșit vor beneficia de o secție modernă și echipată, vă mulțumim pentru implicare nu doar în spital în sînătate în viitorrul comunității. Noi angajații vă asigurăm că vom efectua un act medical profesional cu empatie și grijă față de pacienți.”
Prezentă la eveniment, Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a subliniat că, în ultimii ani, spitalul a beneficiat de mai multe dotări. Printre acestea se numără și crearea unui cabinet de colposcopie, integrat în rețeaua națională, care permite depistarea precoce a cancerului de col uterin.
”Noi am investit în ultimii ani 2 ani la spitalul din Drochia 13 milioane de lei aceasta au fost lucrări de eficentizare energetică, dotarea cu echipamente performante printre care un ultrasonograf, un ventilator pulmonar, aparate de anestezie, un defibrilator, un sistem centralizat de sterilizare și o stație proprie de producere a oxigenului, mese noi pentru operații brancarde, aparate de resurcitare și multe altele mai mici.”, a declarat ministra Sănătății, Ala Nemerenco.
Spitalul raional Drochia deserveste o populație de peste 56.000 de locuitori.