Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, are un nou vicepreședinte interimar. În această funcție a fost desemnat Sergiu Stratan.
Numirea în funcție a avut loc la ședința Plenului Consiliului Superior al Magistraturii din 2 iulie.
Membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) l-au desemnat astăzi pe Sergiu Stratan pentru exercitarea interimatului de vicepreședinte la Judecătoria Chișinău. Decizia CSM vine în urma promovării Stellei Bleșceaga la Curtea Supremă de Justiție.
Magistrații de la CSM au audiat doi candidați pentru acest post – Sergiu Stratan și Petru Păun. Sergiu Stratan a fost desemnat cu opt voturi pro și unul împotrivă.
Pe ordinea de zi a ședinței CSM de astăzi sunt 21 de subiecte, printre care și examinarea rezultatelor Comisiei de evaluare a unor candidați la funcția de judecător la CSJ.