Reconstrucția Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici” a fost stabilită drept obiectiv strategic al președintei Maia Sandu pentru actualul mandat. Cel puțin asta susține ministrul Culturii, Sergiu Prodan, într-un interviu acordat la postul public de radio.
Ministrul a declarat că există deja soluții identificate pentru construcția noii clădiri. Cu toate acestea, nu a oferit detalii concrete despre locație sau termenul de începere a lucrărilor.
„Doamna Maia Sandu, președinta țării, în mandatul actual, a trasat această sarcină ca obiectiv strategic și el va fi dus la capăt până la sfârșitul mandatului. Soluția unei filarmonici moderne este, și ea va fi aplicată curând”, a spus Sergiu Prodan.
Amintim că în data de 24 septembrie 2020, incendiul a distrus aproape în întregime clădirea Filarmonicii. Focul, izbucnit în timpul unor lucrări de reparație la acoperiș, s-a extins rapid și a mistuit sala mare, sălile de repetiții și biblioteca instituției. Peste 300 de mii de partituri, inclusiv documente rare și manuscrise de mare valoare, au fost distruse.


