Caută
Close this search box.

Serebrian, despre eventuala criză în energie: Autoritățile iau în calcul ruta transbalcanică de livrare gazelor

Autoritățile din Republica Moldova iau în calcul ruta transbalcanică de livrare gazelor naturale către Republica Moldova. Declarația a fost facută de vicepremierul Oleg Serebrian, chiar daca Gazprom a anuntat că nu a rezervat capacitățile de transport a gazelor naturale prin gazoductul transbalcanic și nu se stie când o va face.

Este unica rută în momentul de față care poate fi funcțională. Cel mai probabil, cantitățile vor fi rezervate de la o zi la alta”, a spus Serebrian.

Referindu-se la eventuala situație în care se poate pomeni regiunea transnistreană, Serebrian a subliniat că autoritățile lucrează la scenarii menite să sprijine populația pe diferite categorii – sănătate, protecție socială.

În cazul în care va fi o criză umanitară, acest lucru este ipotetic doar, dar trebuie luat în calcul de autorități. Ieri am avut o discuție pe platforma parlamentară la care am invitat și primarii din zona de securitate. În cazul în care va fi o lipsă de gaze în regiunea transnistreană, vom acționa conform protocoalelor stabilite”, a explicat Serebrian.

Vicepremierul pentru reintegrare a mai spus că deocamdată toate informațiile cu privire la eventuala sistare a livrării gazelor sunt doar niște supoziții.

Suntem într-o stare de așteptare. Vedem care va fi reacția autorităților, responsabililor de la Gazprom de la solicitările care au fost făcute. Este încă un proces de discuții. Lucrurile se vor clarifica, cel mai probabil, în a doua jumatate a lunii ianuarie”, a adăugat oficialul.

În contextul falsurilor lansate în spațiul public, vicepremierul a dat asigurări că autoritățile vor oferi sprijin cetățenilor, oricare ar fi situația.

„Populația din partea dreaptă a Nistrului nu va îngheța de frig în niciun caz, nu va fi o lipsă de curent electric în niciun caz. Poate fi o problemă de preț, de cost, ori probleme tehnice, de altă natură. Dar nu există o problemă pe malul drept, există o problemă eventuală pe malul stâng. Nu există certitudinea că va fi așa o problemă, pur și simplu trebuie să fim pregătiți pentru combaterea ei și cetățenii trebuie, la rândul lor, să fie moral și psihologic, pregătiți pentru un scenariu prost. În opinia mea, nu se va întâmpla nimic atât de dramatic precum se descrie”, a mai subliniat demnitarul.

Totodată, Serebrian a comunicat că autoritățile poartă discuții atât pe intern, cât și cu parteneri externi, pentru a ajuta cetățenii de pe ambele maluri ale Nistrului.

Amintim că compania rusească Gazprom nu a rezervat capacitățile de transport a gazelor naturale prin gazoductul transbalcanic, până la granița cu Republica Moldova, deși începând cu ziua de luni, putea să o facă. În același timp, premierul ucrainean a anunțat că după 1 ianuarie, Ucraina nu va prelungi contractul care le permite rușilor să transporte gaze naturale pe teritoriul țarii lor. Astfel, pentru Moldova, situația este incertă.

Potrivit procedurii, Gazprom putea începe încă de luni pregătirile, astfel încât de anul viitor, să înceapă să livreze gaze naturale în stânga Nistrului prin conducta TurkStream și nu prin Ucraina.

CITEȘTE ȘI: Gazprom nu a rezervat capacitățile de transport a gazelor naturale prin gazoductul transbalcanic

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA