„Suntem mândri de ceea ce s-a reușit în Republica Moldova”. Declarația a fost făcută de senatorul român din partea USR, Irineu Darău, în cadrul unei ediții speciale la Star TV. Oficialul a subliniat că, de acum înainte, procesul de integrare europeană al Republicii Moldova trebuie accelerat prin acțiuni concrete de pe ambele maluri ale Prutului.in
”Republica Moldova și Ucraina sunt poarta de apărare a întregii Europe și acesta e un sacrificiu și totodată un merit și trebuie să fim foarte conștienți de acest lucru. Eu combat în Parlamentul României de foarte multe ori, orice fel de aluzie că am sprijini prea mult Republica Moldova sau Ucraina. Eu cred că încă nu sprijinim suficient prea mult dar în nici un caz nu pot sa accept asemenea acuze pentru că anumite sacrificii le faceți și pentru noi.”, a declarat Irineu Darău.
Senatorul a subliniat că prioritatea relațiilor bilaterale trebuie să fie aderarea accelerată a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, cu termene clare și bine definite.
”Ar fi bine să schimbăm toate informațiile, toate bunele practici posibile pentru a rezista în acest război hibrid. Eu cred că în anumite cazuri R. Moldova a rezistat chiar mai bine ca România. Cred că aveți un exercițiu al combaterii dezinformarii aici. De exemplu? Păi, văd că în timpul procesului electoral s-au identificat banii ilegali care finanțau campanii. S-au identificat personaje care erau susținute de la Moscova.”, a mai declarat senatorul român.
Potrivit lui Irineu Darău, pentru a îndeplini la timp condițiile de aderare la UE, Republica Moldova trebuie să își consolideze reziliența împotriva războiului hibrid. Totodată, să folosească eficient instrumentele diplomatice și de negociere, astfel încât drumul european să rămână ferm și ireversibil.