Senatorii francezi vin în Moldova: Vizită oficială pentru susținerea parcursului european

O delegație a grupului parlamentar de prietenie Franța – Moldova din cadrul Senatului Republicii Franceze va efectua o vizită oficială în țara noastră. Oficialii se vor afla în țară în perioada 10–12 iunie.

Pe parcursul vizitei, senatorii francezi vor avea întrevederi la Parlament cu președintele legislativului, Igor Grosu, și cu membrii Grupului de prietenie cu Franța, condus de deputata Marcela Adam. De asemenea, sunt planificate discuții cu reprezentanții fracțiunilor „Partidul Acțiune și Solidaritate” și Blocului Comuniștilor și Socialiștilor.

De asemenea, se vor întâlni și cu președinta Maia Sandu, prim-ministrul Dorin Recean și ministrul Muncii, Alexei Buzu.

Senatorii francezi vor vizita, totodată, Spitalul Raional Orhei, o grădiniță în care se predă limba franceză, un centru comunitar. Mai mult, și satul Peresecina, unde vor discuta cu primarul Valentina Buzu.

Se va discuta despre consolidarea colaborării moldo-franceze, schimbul de experiență în contextul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Dar și susținerea dialogului parlamentar și cooperarea cu societatea civilă

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA