Semnătura electronică, disponibilă în centrele multifuncționale ale ASP din 16 septembrie

Semnăturile electronice calificate se eliberează în cadrul tuturor centrelor multifuncționale ale ASP. Acest lucru poate fi făcut începând de luni, 16 septembrie. Serviciul este prestat doar persoanelor fizice.

 

Pentru a ridica semnătură electronică pe USB-token în cadrul centrelor multifuncționale ASP, cetățenii trebuie să urmeze următorii  pași:

  1. Să acceseze portalul STISC: www.semnatura.md;
  2. Să completeze online formularul electronic;
  3. Să achite serviciul prin MPay;
  4. Să se prezinte la oricare Centru multifuncțional cu buletinul de identitate, cererea de certificare a cheii publice imprimată și semnată olograf și confirmarea plății.

Cât costă  serviciul?

  • Dispozitiv criptografic ePass 2003 – 135 MDL.
  • Serviciul de certificare a cheilor publice pentru semnătura electronică calificata cu termen de valabilitate 1 an  – 200 MDL.
  • Servicii de certificare a cheilor publice pentru semnătura electronica calificata  cu termen de valabilitate 2 ani – 350 MDL.

Având o semnătură electronică calificată, cetățenii pot semna documente electronice, care au aceeași valoare juridică cu semnătură olografă. Totodată, semnătura electronică calificată oferă posibilitatea de a accesa la distanță informații utile din Cabinetul personal al cetățeanului (mcabinet.gov.md) și obține diverse servicii digitale din Portalul serviciilor publice (servicii.gov.md),  precum:

  • Servicii de stare civilă (certificate de naștere, căsătorie, etc.);
  • Extras din Registrul de stat al populației (privind adresa de domiciliu, eliberarea sau lipsa actelor de identitate, cetățenie, etc.);
  • Extras din Registrul de stat al conducătorilor de vehicule (privind deținerea dreptului de a conduce un vehicul, categoriile și permisul de conducere valabil, etc.);
  • Extras din Registrul de stat al vehiculelor (privind înmatricularea vehiculului și dreptul de proprietate asupra vehiculului);
  • Extras din Registrul de stat al uniților de drept.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA