Șeful IGP, despre cazul Ludmilei Vartic: Două scrisori, în centrul anchetei. Una dintre ele ar putea fi mai veche

Două scrisori sunt analizate de anchetatori în cazul morții Ludmilei Vartic. Una dintre ele ar putea fi mai veche și fără legătură directă cu tragedia. Declarațiile au fost făcute de șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, în cadrul unei emisiuni televizate.

Potrivit acestuia, victima avea asupra sa biletul de adio în momentul producerii tragediei, în timp ce documentul apărut în spațiul public ar putea proveni dintr-o perioadă anterioară. Oficialul a precizat că autenticitatea celor două scrisori urmează să fie stabilită prin expertiză.

Potrivit lui Cernăuțeanu, scrisoarea care circulă în spațiul public a fost prezentată oamenilor legii de către soțul victimei, care ar fi afirmat că aceasta ar data din perioada unei tentative anterioare de suicid.

„Nu putem confirma sau infirma acest lucru. Expertiza va stabili dacă scrisoarea a fost într-adevăr scrisă atunci sau într-un alt moment”, a declarat șeful IGP.

Totodată, acesta a sugerat că publicarea documentului nu ar fi fost întâmplătoare.

„Există suspiciuni că a fost un interes ca această scrisoare să apară, inclusiv prin prisma conținutului său, care ar putea contribui la spălarea imaginii unor persoane”, a mai declarat Viorel Cernăuțeanu.

Amintim că, Ludmila Vartic s-ar fi sinucis la începutul lunii martie, după ce ani la rând ar fi fost victima violenței în familie. Cazul a apărut public câteva zile mai târziu, după ce apropiații ei au povestit despre cele întâmplate. Pe fundalul acestei tragedii, soțul victimei, Dumitru Vartic, a demisionat din funcția de vicepreședinte al Consiliului Raional Hâncești. El a fost acuzat de violență în familie. Dumitru Vartic a negat acuzațiile care i se aduc.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA