VIDEO Șeful IGP, acuzat de imixtiuni în activitatea Oficiliului Avocatului Poporului

Șeful Inspectoratului General al Poliției este acuzat de imixtiuni în activitatea Oficiliului Avocatului Poporului. Viorel Cernăuțeanu a făcut un demers în adresa instituției în care a cerut modificarea unui raport cu privire la un caz de sinucidere înregistrat în vara anului trecut în incinta Inspectoratului de Poliție Cimișlia. Avocatul Poporului, Ceslav Panico, solicită mai multor instituții, inclusiv Parlamentului și Ministerului Afacerilor Interne să ia măsuri în acest caz, iar Viorel Cernăuțeanu refuză să-l comenteze, invocând că este unul consumat.

Avocatul Poporului, Ceslav Panico, a declarat pentru ONE TV că instituția la cârma căreia se află a făcut public recent raportul privind cazul de sinucidere din cadrul Inspectoratului de Poliție Cimișlia, iar șeful Poliției Viorel Cernăuțeanu a solicitat la scurt timp modificarea acestuia. O solicitare fără precedent, susține Panico.

 ,,Ceea ce este inadmisibil, atunci când noi am solicitat anterior și datele. Am fost și monitorizat situația, și aceasta este părerea, și constatările noastre”. 

Ceslav Panico declară ferm că nu va da curs solicitării lui Viorel Cernăuțeanu și a cerut mai multor instituții, inclusiv Ministerului Afacerilor Interne în subordinea căruia se afla IGP să intervină în această situație.

,,Pentru a contribui și a facilita încetarea imixtiunii, și de a împedica orice altă imixtiune pentru viitor să nu se repete”.

Solicitat de presă să comenteze scandalul iscat în urma demersului său, Viorel Cernăuțeanu a declarat că subiectul nu mai este actual.

,,Eu cred ca este un subiect consumat care nu ar trebuie prea multa importanta. Eu v-am spus institutiile statului care se respecta, daca noi consideram o democratie trebuie sa avem si un schimb de opinii si anumite pareri sa le impartasim noi doar nu suntem o tara dictatoriala acolo unde institutie dicteaza si rest se conformeaza”. 

Raportul efectuat de Oficiul Avocatului Poporului cu privire la această tragedie semnalează mai multe inactivități de prevenire a nenorocirilor ce vizează persoanele aflate în custodia statului și carențe privind asistența medicală în cadrul structurii de drept în care s-a produs aceastac. O altă încălcare depistată a fost deschiderea ușilor celulelor, inclusiv cea în care se afla persoana care era suspectată de tentativă de viol și care și-a pus capăt zilelor.

,,În formă intenționată sau nu, dar au fost deschise ușile la două celule unde erau doi deținuți diferiți și ei au comunicat între ei. Nu excludem că a doua persoană a influențat psihologic persoana care s-a sinucis”. 

În luna iulie a anului trecut, Oficiul Avocatul Poporului s-a autosesizat în urma informației oferite de responsabilii Consiliului pentru Prevenirea Torturii, aceștia fiind în vizită de monitorizare în cadrul Inspectoratului de Poliție Cimișlia, după ce un bărbat a fost depistat fără suflare în baia celulei în care era deținut.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media