Herman von Hebel, președintele Comisiei Pre-Vetting, responsabilă de verificarea integrității procurorilor și judecătorilor din țara noastră, ar avea probleme mari de integritate. Acesta ar fi autorul unei reforme îndelung criticate și care ar fi cauzat cheltuieli nejustificate și o administrare defectuoasă a resurselor la Curtea Penală Internațională, unde a activat aproape cinci ani.
De asemenea, acesta, prin activitatea sa administrativă, ar fi adus pagube de sute de mii de euro instanței care este una dintre cele mai importante la nivel mondial. Cel puțin asta arată o investigație a portalului anticorupție.md. Nici persoana vizată și nici Comisia pe care o conduce nu a venit cu o reacție la aceste acuzații.
Herman von Hebel, originar din Țările de Jos, a condus în perioada martie 2013 – aprilie 2018 Grefa Curții Internaționale de la Haga, aceasta fiind organul administrativ al instituției. Potrivit investigației, olandezul a fost criticat pentru gestionarea structurii, în special, în contextul reformei ReVision care ar fi fost implementată cu ilegalități și cu cheltuieli de șapte milioane de euro.
Criticile au venit, inclusiv din partea judecătorilor instanței, care l-au acuzat de „intenții ascunse” și unii dintre ei chiar i-au cerut demisia. De asemenea, aspecte ale planului ReVision au fost considerate drept ilegale de tribunalul administrativ al Organizației Internaționale a Muncii, iar Curtea Internațională Penală a fost obligată să achite despăgubiri de 660,000 euro și să suporte cel puțin 100,000 euro drept cheltuieli administrative în procesele pe care le-a pierdut, mai scrie presa de investigație de la Chișinău, citând-o pe cea olandeză care susține că Herman a venit cu o replică la acuzații, declarând că dacă ar putea strânge toate cuțitele ce i-au fost înfipte în spate după aceste reforme, ar putea deschide un restaurant.
Olesea Stamate, parlamentara formațiunii de guvernământ, ex-președintă a Comisiei juridice, numiri și imunități din cadrul Parlamentului, care s-a ocupat de raportul ce a fost prezentat Legislativului pentru a fi votați membrii Comisiei Pre-Vetting, a declarat pentru ,,Anticorupție.md” că pretendenții din afara țării ,,au fost propuși de către partenerii de dezvoltare, cu o expertiză foarte bună în domeniul reformelor în Justiție”, dar fără a preciza cine anume.
,,Noi am verificat cariera lor profesională. Nu am avut de unde cunoaște detalii reprobabile din trecutul carierei unor candidați. În cazul unor candidați au parvenit anumite informații la comisie, unele, după verificare, nu s-au adeverit, iar în cazul altora, pe care le-am putut verifica, candidatul vizat nu a fost selectat. În cazul lui Herman von Hebel nu au fost informații care să indice anumit probleme legate de reputație și integritate. Abia când el deja era în funcție, la comisie au parvenit informații despre anumite probleme legate de activitatea sa într-o comisie de prevetting în Albania, dar era deja târziu”, a spus Olesea Stamate.
Solicitat de ONE TV, membrul Consiliului Superior al Magistraturii, Ion Guzun, a refuzat să ofere o reacție cu privire la această situație, la fel și președintele Consiliului Superior al Procurorilor, Dumitru Obadă, ultimul afirmând că reprezentanții Comisiei Pre-Vetting trebuie să vină cu un punct de vedere, dar aceștia nu au răspuns până la difuzarea acestei știri la solicitare.
Între timp, Alexandru Bot, expert în domeniul Justiției al comunității WatchDog.md, susține că instituțiile responsabile trebuie să ofere acum neapărat detalii despre constituirea Comisiei Pre-Vetting.
,,Se poate realiza fie în formatul unor discuții largi cu societatea civilă, cu participarea Guvernului, Parlamentului, fie de ce nu într-o Comisie parlamentară specială care să analizeze aceste circumstanțe, fiindcă miza este curățenia sistemului. Iar dacă acum persoanele care analizează integritatea procurorilor și judecătorilor au suspeciuni de integritate și, apropo, suspiciuni care vin din străinătate. Apar mari întrebări despre ce va livra această Comisie”, a explicat Alexandru Bot.
Totodată, expertul subliniază că dacă informațiile ce-l vizează pe Herman von Hebel sunt veridice, atunci soluțiile luate până acum de Comisia condusă de acesta ar putea fi puse la îndoială, la fel și întregul proces de evaluare a judecătorilor și procurorilor.
,,Asta ar putea constitui un argument pentru toți cei care vor să conteste soluțiile Comisiei Pre-Vetting.Ar putea fi reținută ca argument, probă atunci când evantuală contestare a soluției Comisiei Pre-Vetting va fi examinată de către Curtea Supremă de Justiție”, a mai adugat expertul.
Comisia Pre-Vetting a fost creată în data de 4 aprilie 2022, pentru a verifica dacă pretendenții la funcții în organele de autoadministrare ale judecătorilor și procurorilor întrunesc standardele de integritate financiară și etică.