Se împlinesc 107 ani de la Unirea Basarabiei cu România, primul pas spre formarea României Mari

Se împlinesc 107 ani de la unul dintre cele mai importante momente din istoria românilor – Unirea Basarabiei cu România. La 27 martie 1918, Sfatul Țării a votat unirea Basarabiei cu Regatul României, aceasta fiind prima provincie istorică care s-a alipit țării, care a deschis drumul Marii Uniri din 1918.

Ședința solemnă a avut loc la Chișinău, în prezența președintelui Consiliului de Miniștri al Republicii Moldovenești, Daniel Ciugureanu, a tuturor membrilor guvernului și a prim-ministrului României de atunci, Alexandru Marghiloman, trimisul special al regelui Ferdinand I.

Votul a fost nominal și deschis. 86 de membri ai Sfatului Țării au votat „pentru”, trei „împotrivă”, iar 36 s-au abținut. Declarația Sfatului Țării menționa că „Basarabia, ruptă de Rusia acum o sută și mai bine de ani din trupul vechii Moldove, se unește cu mama sa, România”, în virtutea „dreptului istoric, dreptului de neam și principiului autodeterminării popoarelor”. Documentul se încheia cu cuvintele: „Trăiască unirea Basarabiei cu România de-a pururea și totdeauna!”

Actul Unirii a fost semnat de Ion Inculeț (președinte al Sfatului Țării), Pan Halippa (vicepreședinte) și Ion Buzdugan (secretar).

Martor al votului, premierul Marghiloman a rostit: „Basarabia este de acum unită pe veci cu România”. La o zi după eveniment, regele Ferdinand I a transmis un mesaj de felicitare președintelui Sfatului Țării. „Un vis frumos s-a înfăptuit. Din suflet mulțumesc bunului Dumnezeu că mi-a dat, în zile de restriște, să văd după o sută de ani pe frații basarabeni revenind iarăși la patria-mamă”.

Unirea Basarabiei a fost urmată, la finalul anului 1918, de Unirea Bucovinei și a Transilvaniei cu România. Astfel, s-a conturat România Mare.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA