Se caută șef la ANP. Ministerul Justiției a anunțat concurs pentru funcțiile de conducere din sistemul penitenciar

Ministerul Justiției a lansat concursul pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct în cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor. Funcția de director al ANP a devenit vacantă după demisia lui Anatolie Falcă.

Candidații interesați pot depune dosarele până pe 13 iunie 2025, ora 17:00. Concursul constă într-un interviu, iar nota minimă de promovare este 6,0. Vor fi admiși doar candidații care întrunesc toate condițiile prevăzute în regulament și care depun dosare complete, în termenul stabilit.

Falcă a părăsit funcția în contextul scandalului privind eliberarea din închisoare a mai multor persoane condamnate pe viață, după ce premierul Dorin Recean i-a cerut retragerea. Interimatul funcției de director este asigurat, în prezent, de Alexandru Adam.

CITEȘTE ȘI: Anatolie Falcă, șeful Administrației Naționale a Penitenciarelor, a demisionat din funcție. 

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA