Scumpiri la alcool și restricții severe în Rusia. Beneficiari: producători apropiați de Putin

Prețurile la alcool în Rusia ar putea crește cu până la 17% începând de anul viitor, avertizează experții, după ce autoritățile de la Moscova au anunțat majorarea accizelor la alcool cu până la 31% din 2026. În paralel, în mai multe regiuni sunt introduse restricții dure la vânzarea alcoolului, asemănătoare celor din perioada sovietică. Potrivit unei investigații realizate de publicația The Insider, de pe urma acestor măsuri ar urma să câștige producătorii de alcool apropiați de Vladimir Putin.

Presa anunță că, cel puțin cinci mari producători de alcool au anunțat deja posibile scumpiri cuprinse între 10 și 17%.

 „Începând cu anul 2026, accizele vor crește brusc, majorarea fiind cuprinsă între 8% și 31%. Pe lângă aceasta, va crește și TVA-ul. În practică, un litru de bere va fi mai scump cu cel puțin 8 ruble. Vinul ieftin se va scumpi cu 70–100 de ruble, iar o sticlă de vodcă cu 30 de ruble”, au estimat jurnaliștii Current Time.

În mai multe regiuni ale Rusiei, autoritățile locale au introdus restricții. În regiunea Vologda, băuturile alcoolice pot fi cumpărate doar între orele 12:00 și 14:00. Mai mult, din 1 martie 2026 va fi interzisă vânzarea alcoolului în magazinele aflate la subsol sau la nivelul soclului clădirilor. Criticii au o explicație.

„Cu un an în urmă când el [guvernatorul n.r] a început să promoveze această lege, a adus o așa numită statistică, precum că 77% din decesul bărbaților din Vologda, ar fi din cauza alcoolului. Ceea ce ne prezintă Filimonov [guvernatorul n.r], este de fapt o statistică umflată. Știm că el ascunde pierderile [umane n.r] în războiul din Ucraina, de aceea inventează această mortalitate din cauza alcoolului printre bărbați”, consideră Evghenii Domojîrov, politician din Vologda.

Exemplul a fost preluat și de Republica Altai.

 „Aceste măsuri sunt necesare pentru sănătatea noastră, a copiilor și nepoților noștri, precum și a viitorului Republicii Altai”, a declarat gubernatorul Republicii Altai, Andrei Turceak, 

 La Moscova, unde alcoolul se vinde între 8 dimineața și 23 seara, oamenii au opinii împărțite despre posibilele restricții.

„Nu, nu se poate. Trebuie să fie vândut mereu. Cu cât sunt mai multe restricții, cu atât va apărea mai mult piața neagră. ”

 „Dacă vom avea un guvernator, ca la Vologda, un guvernator sportiv și patriot. De fapt, el face totul corect.”

„Fructul interzis este întotdeauna dulce. Oamenii vor începe să consume mai mult.”

„Mi se pare că putem aminti istoria, perioada în care a fost introdusă prohibiția în Statele Unite. La ce a dus asta? Doar a crescut cu 150% numărul persoanelor care beau alcool.”

Jurnaliștii de la The Insider au descoperit că beneficiarii creșterii prețurilor la alcool în Rusia vor fi producătorii care au legături cu Kremlinul și cu Vladimir Putin. Mai mult de jumătate din fondurile obținute din taxele pe vin merg oficial către proiectul național de turism, care include construirea complexului comercial și de divertisment „Capul Alb” – sau renumitul „orașul vinului” al lui Vladimir Putin din Ghelendjik.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA