parlament.md

Scuarul Parlamentului a fost iluminat în culorile drapelului UE, după deschiderea negocierilor de aderare

Scuarul Parlamentului a fost iluminat, ieri seară, în culorile drapelului Uniunii Europene. Se întâmplă după ce Republica Moldova a început negocierile de aderare la Uniunea Europeană.

 

”Încă un pas spre o Moldovă Europeană! Ne așteaptă un drum lung, unde va trebui ca fiecare dintre noi să depună efort și determinare pentru a consolida instituțiile, a continua lupta cu corupția, a crește economia. Sunt lucruri firești pe care le dorim fiecare dintre noi și care ne vor apropia de standardele Uniunii Europene”, a menționat Președintele Parlamentului, Igor Grosu.

Anterior, Parlamentul a adoptat Declarația privind integrarea europeană a Republicii Moldova. Documentul afirmă că doar aderarea la Uniunea Europeană va garanta viitorul țării noastre ca stat suveran, neutru, integru și democratic, iar drumul ireversibil către integrarea și aderarea europeană este un proiect de prioritate națională pentru Republica Moldova.

De menționat că Republica Moldova a semnat Acordul de Asociere cu UE în anul 2014. La 3 martie 2022, autoritățile de la Chișinău au semnat cererea de aderare a țării noastre la UE. Uniunea Europeană a acordat, la 23 iunie 2022, statutul de țară candidat pentru Republica Moldova. La 14 decembrie 2023, Consiliul European a decis începerea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la UE.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media