Scheme frauduloase la repararea drumurilor din Cahul

Ofițerii Direcției „Sud” a INI și procurorii PCCOCS au descoperit o schemă prin care 770 de tone de pietriș, care trebuiau folosite la reabilitarea unei porțiuni de drum, nu au fost utilizate, deși figurau în documentele de execuție. Valoarea pietrișului lipsă este estimată la peste 370.000 de lei.

Potrivit anchetatorilor, persoane responsabile de șantier au raportat conducerii „Drumuri Cahul” că pietrișul, care trebuia să consolideze drumul dintre satele Frumușica și Borceag, lipsea din structura drumului.

Cu toate acestea, datele false au fost introduse în actele de dare în exploatare și în contabilitatea proiectului, iar în toamna anului 2023, drumul a fost dat oficial în folosință.

Oamenii legii au desfășurat percheziții atât la sediul societății „Drumuri Cahul”, cât și la compania furnizoare de pietriș. Au fost ridicate documente contabile, inscripții de ciornă, extrase electronice, telefoane mobile și alte probe relevante pentru dosarul penal.

Investigațiile continuă, iar persoanele implicate beneficiază de prezumția nevinovăției, conform legii.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA