Scandalul Epstein are ecou în Moldova: moldovencele figurează în documente; consilierul premierului slovac demisionează

Republica Moldova și femeile moldovence sunt menționate în noile fișiere dezvăluite ale lui Jeffrey Epstein, condamnat pentru trafic sexual de femei pentru persoane influente. Într-una dintre corespondențele publicate, apare Miroslav Lajčák, care a fost de peste 10 ani ministru de Externe al Slovaciei, iar în 2019 a vizitat și Republica Moldova. În convorbirea desecretizată, ministrul slovac transmite salutări din țara noastră, descrisă drept „preferată” și susține că moldovencele sunt „cu adevărat drăguțe”. Apariția numelui lui Miroslav Lajčák în fișierele Epstein a stârnit un adevărat scandal în Slovacia. Drept urmare, fostul ministru, care în prezent este consilier pe securitate al premierului Robert Fico, a anunțat că-și dă demisia.

În ianuarie 2019, Miroslav Lajčák exercita funcția de ministru de Externe al Slovaciei și deținea, în același timp, președinția OSCE. În perioada 18–19 ianuarie, acesta a efectuat o vizită oficială în Republica Moldova, inclusiv în regiunea transnistreană. Remarca sa despre femeile din Moldova cu adevărat drăguțe a fost făcută într-un email trimis pe o poștă electronică afiliată lui Jeffrey Epstein, pe 18 ianuarie, la ora 12:37 fără a fi clare alte detalii.

Pe lângă aceste mesaje, numele său mai apare de aproape 350 de ori în documentele făcute publice de Departamentul Justiției al Statelor Unite, în care sunt menționate și femei din România și Ucraina.

Miroslav Lajčák a ocupat funcția de ministru de Externe al Slovaciei în guvernele conduse de Robert Fico timp de peste 10 ani. În martie 2025, premierul slova Robert Fico, l-a numit în funcția de consilier pentru securitate națională. După publicarea documentelor Epstein, Lajčák și-a anunțat demisia, dar fără a recunoaște comiterea vreunei infracțiuni sau a unei fapte neetice. Sâmbătă, premierul Robert Fico a declarat că-i acceptă demisia.

 „De mult timp nu am văzut atâta ipocrizie în criticile care se aduc. Miroslav s-a manifestat din nou ca un mare diplomat. Accept oferta sa de a încheia colaborarea, chiar dacă pierdem cu toții, nu doar eu, o sursă incredibilă de experiență în diplomație și politică externă”, a spus premierul Slovaciei, Robert Fico.

Vinerea trecută, Departamentul de Justiție al Statelor Unite a făcut publice milioane de pagini de documente, imagini și materiale video legate de traficantul de persoane Jeffrey Epstein. Noile fișiere includ numele a numeroase personalități și lideri politici de prim rang. Printre acestea se numără fostul președinte american Donald Trump, antreprenorul Elon Musk, fondatorul Microsoft Bill Gates, precum și prințul britanic Andrew.

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA