Caută
Close this search box.

Satele conectate la rețeaua din regiunea transnistreană, în pericol de a rămâne fără gaze: Măsuri analizate

Structurile de resort, precum întreprinderea Moldelectrica sau compania Moldovagaz, caută soluții pentru mai multe localități de pe malul drept al Nistrului, care sunt conectate la rețeaua de resurse energetice din regiunea transnistreana, în contextul în care regiunea separatistă riscă să rămână fără gaze rusești începând cu 1 ianuarie 2025, când expiră contractul privind tranzitul gazelor rusești prin Ucraina către Europa, potrivit vicepremierului pentru Reintegrare, Oleg Serebrian.

,,Poate fi din câte înțeleg un proces tehnic care să dureze un pic, dar soluțiile se caută. Chiar recent am avut o discuție mai largă pe acest subiect. Era demult timpul, în 33 de ani, ca această problemă să fie soluționată. Din păcate este și vina unor autorități publice locale care au fost comode, care au dorit să consume gaz ieftin, electricitate ieftină”, a subliniat Oleg Serebrian.

Printre localitățile de pe malul drept al Nistrului care sunt conectate la rețeaua de resurse energetice din Transnistria se numără satele Hârbovăț și Varnița din raionul Anenii Noi, satele Cocieri, Coșnița, Doroțcaia, Molovata Nouă, Pârâta, Pohrebea și Vasilievca din raionul Dubăsari, precum și satele Copanca, Hagimus și Fârlădeni din raionul Căușeni.

În cazul sistării complete a livrărilor de gaze către regiunea transnistreană, Tiraspolul afirmă că ar fi pregătit măsuri pentru a minimiza impactul asupra populației. Potrivit presei din stânga Nistrulu, încălzirea centralizată va fi oprită pe 1 ianuarie, la ora 7 dimineața.  Așa-zisele autorități au mai spus că alimentarea cu apă va fi menținută, însă nu va fi disponibilă apa caldă.

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA