Șase persoane, cu vârste cuprinse între 15 și 25 de ani, printre care și o tânără, au fost reținute de polițiștii Inspectoratului Centru și cei ai Direcției de Poliție Chișinău, fiind suspectate de implicare într-o schemă de escrocherie prin metoda „ruda implicată în accident”. Oamenii legii au stabilit că grupul infracțional ar fi fost implicat în cinci cazuri de escrocherie, înregistrate de la începutul acestui an.
Victimele escrocilor erau persoane în etate, cu vârste cuprinse între 72 și 87 de ani, cărora suspecții le solicitau bani sub pretextul că o rudă apropiată a fost implicată într-un accident rutier și are nevoie urgentă de bani pentru tratament sau pentru evitarea răspunderii penale.
Prejudiciul total cauzat victimelor se ridică la 311.000 de lei. Datorită unui apel rapid la serviciul 112, efectuat de una dintre victime, polițiștii au reușit să rețină în flagrant un suspect și să recupereze 56.000 de lei.
În urma investigațiilor, doi dintre suspecți au fost plasați în arest pentru 30 de zile, iar ceilalți patru sunt cercetați în stare de libertate.
Conform legislației în vigoare, persoanele găsite vinovate de asemenea infracțiuni riscă între 2 și 6 ani de închisoare. Poliția continuă investigațiile pentru identificarea și reținerea tuturor membrilor grupării.
Oamenii legii avertizează populația, în special persoanele în vârstă, să nu cadă pradă escrocilor și să nu ofere bani unor necunoscuți în urma unor apeluri telefonice suspecte.
În cazul în care primiți un apel prin care vi se comunică un presupus accident rutier cu implicarea unei rude, sunați imediat la 112 pentru verificarea informației.