digi24

Șase oameni au fost găsiți morți într-un apartament al unui hotel de lux din Bangkok. Care este cauza

Șase oameni au fost găsiți morți într-un apartament al unui hotel de lux din Bangkok. Medicii legiști spun că în sângele lor a fost găsită cianură.

Legiștii au declarat că autopsiile confirmă cianura ca fiind singura cauză a morții celor șase persoane, fără a identifica alte cauze posibile. Totuși, se efectuează teste suplimentare pentru a stabili concentrația substanței și a exclude alte toxine. Anchetatorii au găsit urme de cianură pe ceștile de ceai ale victimelor, șase persoane de origine vietnameză, dintre care două aveau și cetățenie americană. Poliția suspectează că una dintre victime ar fi fost responsabilă pentru otrăvire, din cauza unor datorii, dar nu au dezvăluit identitatea acesteia.

Buzele și unghiile victimelor deveniseră violet închis, indicând lipsă de oxigen, în timp ce organele lor interne au devenit „roșii ca sângele”, ceea ce este un alt semn al otrăvirii cu cianură, a declarat profesorul Kornkiat Vongpaisarnsin de la Departamentul de Medicină Legală de la Universitatea Chulalongkorn. Chanchai Sittipunt, decanul Facultății de Medicină, a spus că mai trebuie să afle câtă cianură este în sângele victimelor.

Cele șase cadavre au fost găsite de menajerele hotelului Grand Hyatt Erawan din capitala Thailandei, marți seara. Anchetatorii cred că erau deja morți de 12-24 de ore, scrie digi24.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media