Șase cetățeni cubanezi au încercat să ajungă în România traversând ilegal râul Prut. Aceștia au cerut azil în Moldova.
Patrula mobilă a Sectorului Poliției de Frontieră Brînza a observat un grup de persoane care se deplasa pe jos către linia de frontieră moldo-română.
Polițiștii de frontieră au utilizat drona și sistemul de termoviziune pentru a localiza cu exactitate locația grupului. Persoanele au încercat să fugă și să se ascundă în vegetație.
În timpul operațiunii de reținere, cubanezii nu au respectat somațiile legale, iar unul chiar a reușit să treacă înot peste râul Prut, ajungând în România. Autoritățile de frontieră române au fost alertate, iar acțiuni de căutare au fost inițiate pe ambele maluri ale Prutului.
Într-o oră, cinci cetățeni străini au fost reținuți în Republica Moldova, în timp ce cel de-al șaselea a fost capturat de autoritățile române.
Conform acordului de readmisie, acesta din urmă a fost predat autorităților din țara noastră. Toți cei reținuți sunt cetățeni cubanezi, cu vârste cuprinse între 21 și 53 de ani, și dețineau documente temporare de solicitant de azil în Republica Moldova.
Persoanele au fost transferate la Inspectoratul General pentru Migrație pentru a fi supuse custodiei publice pe o perioadă de 30 de zile, urmând să fie ulterior expulzate din Republica Moldova.