Șase copii din nordul țării, agresați sexual de doi bărbați din Italia

Șase copii din nordul țării au fost agresați sexual de către doi cetățeni din Italia. S-ar fi întâmplat în perioada 2009-2011. Unul dintre învinuiți a fost condamnat la 15,6 ani de închisoare. Al doilea este dat în căutare internațională.  Victimele aveau atunci vârste cuprinse între 12 și 17 ani.

 

Potrivit PCCOCS, bărbatul condamnat și cel dat în căutare au venit pentru prima dată în Moldova în 2009. Cei doi aveau pe atunci sub 60 de ani.

Scopul declarat al vizitelor periodice ale acestora în Moldova era ajutorul pe care-l acordau familiilor sărace cu copii, precum și orfanilor. Cu primul adolescent (cel mai mare) aceștia au făcut cunoștință într-o întreprindere de transport, căruia după ce l-au întrebat dacă și-ar dori să câștige bani, i-au oferit un telefon și bani. A doua zi, aceștia i-au cumpărat produse alimentare și haine, care i le-au adus acasă și i-au comunicat mamei că-l vor ajuta, anunță oamenii legii.

La următoarea revenire în Moldova din Italia, după câteva luni, unul din bărbați i-a cumpărat încălțăminte de iarnă, după care a întreprins o primă încercare (nereușită) de abuz sexual. Peste un an, acesta a repetat încercarea și l-a remunerat cu 600 lei și o geantă pentru raportul sexual oral întreținut. Ulterior, adolescentul a fost amenințat că va divulga că ar fi întreținut raporturi sexuale orale, în cazul în care nu va identifica alți băieți din sat, pentru același scop, se mai arată în cmunicatul PCCOCS.

Prin urmare, acesta le-a făcut cunoștință cu un băiat de 15 ani provenit dintr-o familie cu situație financiară dificilă, care a primit 400 lei pentru faptul că i-a atins organul sexual inculpatului. Ulterior, acesta l-a abuzat.

Au urmat alți copii care au fost abuzați, din totalul celor șase. Aceștia erau exploatați sexual atât în apartamentul închiriat de cei doi bărbați, cât și în casa unuia din adolescenți, dar și într-o pensiune din regiune. Pentru exploatarea sexuală infracțională, cei doi îi remunerau cu bani între 200-800 lei.

În urma perchezițiilor, procurorii au depistat și materiale pornografice cu victimele.

Ei au fost deconspirați după ce au fost agresați de o potențială victimă dintr-un internat.

După investigarea faptelor de către ofițerii INI sub conducerea procurorilor, inculpatul a fost plasat în arest pentru peste 30 de zile, la solicitarea procurorilor PCCOCS, înainte de trimiterea dosarului Judecătoriei Bălți. După expirarea termenului de arestare, însă, inculpatul a părăsit Moldova. Totuși, acesta a fost condamnat în 2021, chiar dacă a lipsit după ce a fost citat repetat. Acum, la solicitarea autorităților din Moldova, cele din Italia l-au extrădat Chișinăului, pentru ispășirea aici a pedepsei pentru trafic de copii și pornografie infantilă.

În privința celui de-al doilea învinuit, acesta a fost anunțat în căutare internațională.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA