Șapte școli profesionale și colegii din Bălți, Edineț, Rîșcani, Orhei, Chișinău și UTA Găgăuzia vor fi absorbite de alte instituții de învățământ. Despre aceasta a anunțat, ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, luni după ședința Guvernului. Oficilalul a mai precizat că vor fi operate remanieri de personal.
”O să continuie procesul educațional în instituțiile respective. Cu siguranță cel puțin până la absolvirea tuturor promoțiilor care sunt. Unele instituții o să aibă și admiterea anul acesta în continuare, în același sediu pe care îl au la moment. Motivele pentru fuzionare sunt diferite. În unele cazuri este fraudă de management defectuos și delapidări de la bugetul public. Noi și am testat toți copii din instituțiile respective la nivelul de competență pe care îl dezvoltă învățând acolo”, a spus Dan Perciun.
Potrivit lui Perciun, în acest an, Universitatea Tehnică din Moldova va fuziona cu Universitatea de Stat din Moldova, iar până la sfârșitul lunii iunie rectorii trebuie să prezinte un concept de comasare a instituțiilor.