știri.md

Șapte destinații din Republica Moldova, finaliste în concursul „Destinația Anului” din România

Șapte destinații și atracții turistice din Republica Moldova au fost selectate ca finaliste în cadrul concursului din România, „Destinația Anului” 2025. Concursul este organizat la nivel național de Oficiul Național al Turismului, cu sprijinul Ministerului Culturii.

Destinațiile moldovenești concurează alături de cele din România și au șansa de a câștiga una dintre categoriile competiției, dacă acumulează cel mai mare punctaj.

Republica Moldova participă cu șapte atracții la competiție, în următoarele categorii:

  • Orașe care inspiră: Municipiul Chișinău
  • Tărâmuri fermecate: Rezervația Naturală „Plaiul Fagului”
  • Sate de poveste: Satul Țîra, r. Florești
  • Distracție și aventură: Complexul de Hipism și Turism Agricol „Kazak Club”
  • Cultură și educație: Rezervația Cultural-Naturală „Orheiul Vechi” și Complexul turistic „Cricova”
  • Cea mai bună promovare (evaluată de juriu): Municipiul Chișinău și Eco-Village Văleni

Cetățenii Republicii Moldova sunt invitați să voteze destinațiile preferate până pe 25 martie, pe platforma oficială a competiției – www.destinatiaanului.ro.

Aceasta este a doua participare a Republicii Moldova la concursul „Destinația Anului”. Anul trecut, satul Văleni din raionul Cahul a câștigat titlul de „Destinația Anului în Republica Moldova”.

Câștigătorii competiției vor fi anunțați pe 8 aprilie 2025, în cadrul unei gale speciale organizate la Sibiu, România.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA