Sancțiuni mai dure pentru coruperea alegătorilor. Care este valoarea amenzilor care vor fi aplicate

Alegătorii riscă amenzi de aproape 40 de mii de lei, în cazul în care vor primi bunuri sau serviciu pentru a-și exercita dreptul la vot în modul în care li se cere din partea unor solicitanți. Asta prevede proiectul de lege votat astăzi în lectură finală de către 68 de deputați.

„Alegătorii care vor primi, accepta sau pretinde servicii, privilegii sau avantaje sub orice formă pentru sine sau altă persoană, în scopul exercitării sau neexercitării drepturilor electorale în cadrul alegerilor, inclusiv a celor regionale, vor risca amenzi, dacă fapta nu constituie infracțiune. Totodată, persoana vizată poate fi liberată de răspundere contravențională, dacă s-a autodenunțat ori a contribuit activ la descoperirea sau contracararea faptei de corupere electorală”, explică autorii.

Inițiativa legislativă aparține unui grup de deputați din Fracțiunea „Partidul Acțiune și Solidaritate”. Aceștia propun completarea Codului contravențional în vederea sancționării coruperii pasive în perioada campaniei electorale, în ziua precedentă scrutinului electoral sau în ziua alegerilor, iar valoarea amenzilor va fi de la 25 000 la 37 500 de lei.

”În categoria de bunuri vizate de sancțiune NU au fost incluse materialele și obiectele de agitație electorală, achitate din fondul electoral, ce poartă numele și prenumele candidatului, respectiv denumirea partidului politic, semne sau simboluri ale concurenților electorali, precum afișe, pliante, cărți poștale, calendare, caiete, ilustrate, pixuri, brichete, cutii de chibrituri, insigne, ecusoane, CD-uri, DVD-uri, suporturi de stocare USB, fanioane, steaguri, cărți, pungi, tricouri, chipiuri, eșarfe, fulare, a căror valoare pentru о unitate nu depășește o sută de lei”, se arată în nota informativă.

Modificările legislative vor intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA