Salt spectaculos: pașaportul României, în top 2 global

România urcă spectaculos în topul celor mai puternice pașapoarte din lume. În clasamentul anual realizat de compania de consultanță Nomad Capitalist Passport Index, România ajunge pe locul al doilea la nivel global, după ce anul trecut ocupa poziția 21. Și pașaportul moldovenesc avansează în clasament. Dacă anul trecut se afla pe locul 92, acum ocupă poziția 87.

Potrivit experților care au elaborat clasamentul, surpriza anului este România. După ani în care a fost considerată o opțiune est-europeană subestimată, țara vecină urcă până pe locul al doilea, la egalitate cu Grecia și Irlanda.

Ascensiunea este pusă pe seama mai multor factori-cheie: impozitul redus de 10% pe venitul personal, aderarea deplină la spațiul Schengen și un regim flexibil al dublei cetățenii, adaptat mobilității globale.

Republica Moldova a înregistrat, la rândul său, un ușor progres. Pașaportul țării noastre se situează în prezent pe locul 87, la egalitate cu Bosnia și Herțegovina. Ucraina se menține pe poziția 73, în timp ce Rusia a coborât un loc și ocupă poziția 96 în clasament.

Nomad Capitalist Passport Index evaluează anual 199 de țări pe baza a cinci criterii principale: călătorii fără viză, impozitarea, percepția globală, dubla cetățenie și libertățile personale.

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA